ActualitateInternațional

Ungaria prelungește până la 1 noiembrie starea de urgență în legătură cu războiul din Ucraina

Miercuri, Parlamentul ungar a votat prelungirea până la 1 noiembrie a stării de urgenţă instituite din cauza războiului din Ucraina, transmite MTI, potrivit Agerpres.

Legea privind ordinea juridică specială, extinsă pentru a include situaţiile de catastrofă umanitară sau război într-o ţară vecină cu Ungaria, a fost aprobată cu prioritate, cu 116 voturi pentru şi 43 împotrivă.

Astfel, scopul său este să pună la dispoziţia guvernului toate instrumentele necesare pentru a ajuta persoanele refugiate din cauza războiului şi a proteja ţara de efectele economice nefavorabile ale conflictului, precizează sursa citată.

Pe 24 mai, prim-ministrul Viktor Oban a anunţat că guvernul ungar declară starea de urgenţă începând de la miezul nopţii, din cauza războiului din Ucraina.

La câteva ore după ce parlamentul amendase Constituţia stabilind că o astfel măsură poată fi luată în situaţie de conflict armat, război sau dezastru umanitar într-o ţară vecină, Orban a declarat că războiul din Ucraina prezintă un pericol constant pentru ”Ungaria, siguranţa noastră fizică, aprovizionarea cu energie şi siguranţa financiară a familiilor şi economiei”.


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *