Uniforma școlară ascunde sărăcia sau crește notorietatea?

Anglia vs. Moldova

„Uniforma arată că ești parte a unei organizații, iar faptul că o purtăm este semn că suntem uniți de un scop. Uniformele îi fac pe elevi să simtă că sunt membri ai unei anumite școli și creează identitatea particulară a fiecărei instituții de învățământ”, spune directorul academiei Neale-Wade, din Cambridgeshire, Anglia, pentru publicația engleză The Guardian.

Printre alte argumente aduse de instituțiile care pledează pentru uniforme obligatorii la școală se menționează și faptul că această ținută influențează și comportamentul elevilor. Or, vestimentația elegantă și un pic mai sobră induce copiilor o atitudine mai serioasă și responsabilă față de activitățile din școală și pentru studii, iar faptul că ar avea de ales doar din câteva elemente vestimentare, simplifică procesul de selecție a hainelor, dimineața, înainte de ore. Mai mult, uniformele sunt și o modalitate de a identifica persoanele care învață în școală sau liceu, sporind, astfel, securitatea în instituția de învățământ.

În timp ce argumentele pro-uniforme din țările vest-europene se bazează pe valori spirituale, intelectuale și altele, în Republica Moldova, motivul de bază rămâne a fi sărăcia. Acum trei ani, de exemplu, Gheorghe Duca, președintele Academiei de Științe (AȘM), a lansat inițiativa introducerii uniformelor obligatorii în instituțiile de învățământ preuniversitar. „La liceul AŞM pentru copiii dotaţi, unde avem foarte mulţi elevi de la ţară, proveniţi din familii socialmente vulnerabile, am reuşit să curmăm din start un alt fenomen negativ şi periculos – discriminarea copiilor pe criterii materiale/vestimentare, profesorii liceului reuşind să le altoiască dragostea şi respectul pentru alte valori decât cele materiale”, argumenta Duca. Potrivit demersului, pentru uniformele elevilor din familii vulnerabile s-ar fi cheltuit anual între 200 şi 500 de milioane de lei, iar ceilalți ar fi trebuit să și le asigure individual.

Sărăcia bate colectivul?

Totuși, în Republica Moldova, instituțiile care au introdus uniforma obligatorie pot fi numărate pe degete. Printre acestea este Liceul de pe lângă AȘM și Liceul Teoretic „Ion Creangă” din capitală. „Uniforma nu are de facto nicio legătură cu sărăcia sau bogăţia. Această idee vine încă din Uniunea Sovietică, în care toate şcolile aveau aceeaşi uniformă, care era anostă şi avea drept scop egalizarea. Deci, în contextul uniformelor nu e cazul să vorbim despre discriminare economică. Chiar cred că aceasta a fost o greşeală de argumentare, care a crescut şi mai tare necesitatea elevilor de a se îmbrăca diferenţiat”, explică Angela Stafii, filosof practician.

Astfel, în Liceul Teoretic „Ion Creangă”, care activează din 1990, uniforma obligatorie a fost introdusă la șase ani de la deschidere. Între timp, uniforma a suferit și mici modificări, iar propunerea liceenilor de a face diferență de culoare între uniforma celor din gimnaziu și clasele X-XII, a fost acceptată de conducerea liceului. „Uniforma şcolară cere un anumit comportament. Dar, la fel de important este şi factorul material – pe o astfel de vestimentaţie se cheltuiesc mult mai puţini bani”, susţine Valentin Guzgan. „Este vorba despre apartenența la o comunitate, la un colectiv, iar uniforma îl face mai disciplinat pe elev, îl mobilizează, iar apartenența la colectiv îl face să fie mai bun, mai înțelept, mai responsabil”, adaugă Corneliu Solomon, director prim adjunct al liceului.

Deocamdată puține școli din țară au reușit sau își doresc să introducă uniforma obligatorie, iar motivul eșecului, în mare parte, este nemulțumirea elevilor bazată pe modelul ținutei. „Cred că succesul uniformei va fi atunci când elevii vor avea concursuri de design a uniformelor şi în momentul în care se va promova, la nivel de şcoli/licee ideea de comunitate şi de excelenţă. Mai există un aspect foarte important – cel al materialului din care e făcută uniforma şi care anume sunt piesele de îmbrăcăminte care o vor conţine. De exemplu, sacoul ar putea avea o emblemă şi o anumită culoare, pe care o aleg toţi elevii şcolii, şi nu senatul elevilor cu profesorii şi părinţii. Doar aşa poţi crea o comunitate”, afirmă Angela Stafii.