ActualitateEconomie

unii nu strâng atât tot anul

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în septembrie 2024, de 11.777 persoane, în scădere cu 17 persoane comparativ cu luna anterioară, cei mai mulţi, respectiv 5.665, fiind beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, din care 2.644 beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

În cazul beneficiarilor Legii 303/2002 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 25.166 lei, din care 21.896 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 7.272 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat, informează Agerpres. Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat, în luna august, 821 persoane (721 cu pensie din BASS). Pensia medie era de 6.912 de lei, din care 2.960 de lei pensie de la bugetul de stat. Alte pensii În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 897 de persoane (671 cu pensie BASS), pensia medie ridicându-se la 6.130 de lei (3.501 de lei de la bugetul de stat). Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.391 pensionari (toţi cu pensie din BASS), iar pensia medie se ridica la 12.995 de lei, din care 8.168 lei suportaţi din bugetul de stat. Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 686 de persoane (685 cu pensie din BASS), media fiind de 10.120 de lei, din care 2.302 lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 2.317 de pensionari (1.938 cu pensie din BASS), pensia medie fiind de 6.706 de lei, din care 3.951 de lei suportaţi din bugetul de stat.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *