UE / Nato

Uniunea Europeană a decis să suspende sancţiunile europene împotriva Belarus

"S-a decis suspendarea pentru următoarele patru luni a sancţiunilor (împotriva Belarus), însă ele ar putea fi reactivate imediat dacă acest lucru va fi justificat", a declarat Deşir la finalul unei reuniuni ministeriale la Luxemburg.

Aceste sancţiuni vizează 175 de persoane şi 14 entităţi, ale căror bunuri de pe teritoriul UE au fost îngheţate şi care au fost privaţi de viza.

Această undă verde intervine "că urmare a eliberării mai multor prizonieri politici – UE cerând de mai multe luni punerea lor în libertate – şi a alegerilor (prezidenţiale) care tocmai au avut loc" (în Belarus), a explicat Deşir.

Scrutinul de duminică, în urmă căruia preşedintele Aleksandr Lukaşenko a fost reales pentru un al cincilea mandat, cu peste 83% din voturi, a avut loc "într-un climat liniştit, chiar dacă aşteptăm rapoartele observatorilor pentru a avea bilanţul complet", a pus ministrul francez. "Dorim să încurajăm o evoluţie spre democraţie, spre respectarea statului de drept, spre, în mod evident, respectarea drepturilor omului" în Belarus, ţară deja asociată UE în cadrul Parteneriatului Estic.

Lukaşenko a fost înscris pe "lista neagră" a UE în ianuarie 2011, din cauza represaliilor violente care au urmat realegerii sale contestate din 2010. "Eliberarea a trei prizonieri politici era pentru noi un semnal aşteptat, unul foarte important. El a fost dat şi prin urmare vrem să încurajăm regimul (de la Minsk) să evolueze în această direcţie. Însă, în orice moment, dacă se va constată o întoarcere", UE ar putea reveni asupra deciziei sale, a avertizat Harlem Deşir.

O anulare definitivă a sancţiunilor va fi examinată de UE la începutul lui 2016. ‘Am anunţat că am putea evalua la începutul anului viitor, la sfârşitul lui ianuarie’, dacă toate condiţiile sunt reunite pentru anularea sancţiunilor, a explicat şeful diplomaţiei germane Frank Walter Steinmeier.

sursa: ziare.com

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *