UE / Nato

Uniunea Europeană se teme că imigranții ar putea crea un nou traseu spre Italia, prin Albania

La două decenii după ce nave pline cu albanezi traversau fâşia de 80 de km din Marea Adriatică pentru a fugi de haosul postcomunist din ţară lor, lideri din UE şi din Balcani, reuniţi duminică la Bruxelles, au încercat să ajungă la o înţelegere asupra întăririi supravegherii rutei terestre către Albania dinspre Grecia. Pe aici, intră majoritatea imigranţilor în Europa.

”Există riscul că traseul către Italia prin Albania să devină o nouă ruta în iarnă,” a declarat pentru Reuters un înalt oficial al UE şi preluat de Agerpres.

Premierul albanez, Edi Ramă, a participat la reuniunea găzduită de către preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Italia, unde au sosit în sudul sau majoritatea imigranţilor proveniţi din Libia, nu a fost invitată la conferinţă privind Balcanii.

Aproximativ 500.000 de persoane, dintre care mulţi refugiaţi sirieni şi irakieni, dar şi imigranţi asiatici, au ajuns în Grecia dinspre Turcia în primele zece luni ale anului 2015, potrivit datelor UE. Majoritatea au tranzitat Macedonia în drumul lor, via Croaţia ori Ungaria, către Germania.

sursa: paginaeuropeană.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *