Unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri a murit
Koo a murit duminică, acesta optând să nu fie resuscitat după o boală care l-a măcinat timp de un an, potrivit Grupului LG.
Pe piaţa din România, grupul LG vinde o gamă extinsă de produse, de la televizoare, monitoare, telefoane mobile şi electronice, la frigidere, maşini de spălat şi instalaţii de aer condiţionat.
Conducerea companiei va fi preluată de fiul său adoptat, Koo Kwang-Mo, 40 ani, care a fost numit la conducere de board-ul grupului şi aşteaptă aprobarea acţionarilor la întâlnirea din 29 iunie.
Koo Bon-moo a suferit mai multe operaţii pe creier în ultimii ani, potrivit agenţiei de presă Yonhap News.
În cei 23 de ani de conducere, vânzările totale ale grupului au crescut de peste cinci ori, la 148 de miliarde de dolari în 2017.
„Preşedintele Koo este cel care a construit fundaţia businessului global LG”, spune Park Ju-gun, preşedinte al firmei de cercetare CEOScore.
Sub conducerea lui Koo, producătorul de electrocasnice, care a produs primul aparat radio în 1959, a devenit unul dintre cele mai mari cinci branduri de telefoane din lume, iar businessul de LCD-uri a fost mereu în luptă de piaţă cu conglomeratul Samsung Electronics.
Koo a intrat pe piaţa de telecom la sfârşitul anilor 90, iar următoarea mutare de business a fost piaţa bateriilor şi a energiei.
LG Chem a devenit unul dintre cei mai mari producători de baterii din lume, furnizând baterii pentru producători auto precum Ford Motor şi Renault.
Sursa: zf.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!