Unul dintre fiii lui Gaddafi şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale din Libia
Aflat în exil în Tunisia, Saif al-Islam Gaddafi, în vârstă de 45 de ani, candidează la preşedinţia Libiei din partea Frontului Popular pentru Eliberarea Libiei.
Anunţul a fost făcut la Tunis de către purtătorul său de cuvânt, Aymen Bourass.
„Saif al-Islam Gaddafi a hotărât să se prezinte la următoarele alegeri prezidenţiale şi nu aspiră la putere în sensul său tradiţional“, a declarat reprezentantul fiului fostului dictator libian Muammar Gaddafi, care a fost înlăturat de la putere şi ucis acum şapte ani.
„Candidatura lui Gaddafi va fi înregistrată oficial în perioada înscrierilor pe listele electorale, scopul său fiind de a salva Libia, de a aduce pacea şi stabilitatea“, a subliniat purtătorul de cuvânt.
El a mai anunţat că Saif al-Islam Gaddafi se va adresa libienilor în zilele următoare pentru a-şi prezenta viziunea asupra reconstrucţiei statului. Anunţul cu privire la candidatura fiului lui Muammar Gaddafi, care a condus Libia între 1 septembrie 1969 şi 23 august 2011, nu constituie o surpriză. Purtătorul de cuvânt al familiei Gaddafi, Basem al-Hashimi al-Soul, a afirmat în decembrie anul trecut pentru Egypt Today că Saif al-Islam Gaddafi intenţionează să participe la următoarele alegeri prezidenţiale din Libia.
După înlăturarea de la putere a tatălui său, Saif a fost prins şi menţinut în captivitate timp de aproape şase de brigada lui Abu Bakr al-Sadiq, care a pus stăpânire pe oraşul Zenten, situat în nord-vestul Libiei. Vizat de un mandat de arestare emis de Curtea Penală Internaţională (CPI) pentru crime împotriva umanităţii, s-a refugiat în Tunisia în momentul eliberării.
Sursa: adevarul.ro