Unul dintre „oligarhii lui Putin” critică dur războiul în Ucraina: „Nu am nicio intenție să trăiesc într-un buncăr, ca Putin”
Boris Mints este unul dintre oligarhii ruși care au criticat războiul din Ucraina și pe Vladimir Putin, scrie BBC, asta în ciuda faptului că a fost inclus de Congresul Statelor Unite pe „lista lui Putin” a oligarhilor care au beneficiat de pe urma relației apropiate cu președintele rus.
Majoritatea persoanelor din elita rusă a ales calea tăcerii în privința războiului pentru a evita să devină o țintă a persecuțiilor din partea Kremlinului. Acest comportament are o explicație simplă, potrivit lui Mints: „Tuturor le este frică”. Oricine îl critică pe Putin în public „are motive să se teamă pentru siguranța personală”.
Astfel, în cadrul unui interviu realizat prin e-mail, Mints a spus pentru BBC că „nu are nicio intenție să trăiască într-un buncăr, ca Putin”.
Miliardarul de 64 de ani, care și-a construit averea prin compania sa de investiții O1 Group, fondată în 2003 și vândută în 2018, a spus că în Rusia „modul obișnuit” de a pedepsi un proprietar de afacere pentru „lipsa de toleranță” pe care o afișează față de regimul de la Moscova este să „îi intenteze un proces penal inventat împotriva afacerii sale”.
„Aceste cazuri penale nu îi afectează doar pe proprietarii afacerii, ci și pe restul familiei și pe angajați”, a povestit Mints. „Orice afacerist independent de Putin este văzut ca pe o amenințare pentru că el sau ea ar putea să finanțeze opoziția sau să contribuie la proteste.”
„Acești oameni sunt percepuți ca pe niște inamici ai lui Putin și, astfel, inamici ai statului”, a explicat Mints.
„Când astfel de lucruri încep să se întâmple, este un semn clar că ar trebui să pleci din țară imediat”
Mints a avut de înfruntat această situație încă din 2014, când a criticat politicile lui Putin după ce președintele rus a decis să anexeze Crimeea. Mints nu s-a mai simțit în siguranță în Rusia, în special după asasinarea lui Boris Nemțov, și ca atare a părăsit Rusia în 2015 și s-a mutat în Marea Britanie.
Doi ani mai târziu, fosta companie de investiții a lui Mints „s-a găsit într-un conflict deschis cu Banca Centrală a Rusiei”, mai multe proceduri legale fiind lansate împotriva sa. „Când astfel de lucruri încep să se întâmple, este un semn clar că ar trebui să pleci din țară imediat”.
Mints le-a transmis bogaților ruși care îl displac pe Putin că „cel mai curajos pas este să mergi tăcut în exil”, citând cazul lui Mihail Hodorkovski, cândva cel mai bogat om din Rusia, care a stat la închisoare aproape 10 ani pentru fraudă și evaziune fiscală, acuzații pe care acesta le-a descris ca fiind motivate politic.
Doi dintre cei mai cunoscuți oligarhi ruși, Mihail Fridman și Oleg Deripaska, au făcut apel pentru pace în Ucraina, dar au evitat să îl critice pe Putin. Fridman, un bancher miliardar, și-a motivat decizia spunând că orice atacuri la persoană ar putea l-ar putea pune în pericol pe el, dar și pe angajații și colegii săi.
De cealaltă parte, Mints și Oleg Tinkov, fondatorul Tinkoff Bank, nu s-au sfiit să atace dur invazia rusă din Ucraina. Mints a spus că acțiunile lui Putin sunt „josnice” și că războiul, pe care l-a comparat cu invadarea Poloniei de către Hitler, este „cel mai tragic eveniment din istoria recentă, nu doar a Ucrainei și Rusiei, dar a întregii lumi”.
„Acest război este rezultatul nebuniei și lăcomiei pentru putere a unei singure persoane, Vladimir Putin, și cercul de apropiați care îl sprijină”, potrivit lui Mints.
„Putin mi-a ascultat sugestiile fără să comenteze. Ziua următoare, m-a concediat”
Mints l-a cunoscut pe Putin la începutul anilor ’90, dar nu a avut ocazia să vorbească cu el decât pe 2 ianuarie 2000, cu două zile înainte ca Putin să fie numit președinte interimar al Rusiei.
Mints a lucrat în guvernul președintelui Boris Elțîn și era dornic să discute planurile sale pentru reforma administrațiilor locale și dezvoltarea sistemului democratic al Rusiei de la începutul secolului XXI.
„Putin mi-a ascultat sugestiile fără să comenteze sau să se împotrivească. Ziua următoare, Putin m-a concediat”, a povestit Mints, care a știut atunci că viziunea noului lider al Rusiei pentru viitorul țării era total diferit de planurile fostei administrații.
Cu toate că Mints a fost inclus pe așa numita „listă a lui Putin”, întocmită de Statele Unite în 2018, acesta a respins ideea că ar fi un oligarh. „Nu toți antreprenorii ruși sunt pro-Putin și, tot așa, nu fiecare rus bogat este un oligarh.”
„În Rusia, termenul înseamnă un afacerist foarte bine conectat cu Putin și a cărui avere, sau profiturile obținute din afaceri, depind de cooperarea cu statul rus”, a spus Mints. „Rusia nu este doar un câmp petrolier cu o mină de aluminiu în mijloc.”
„[Rusia] este o țară de 140 de milioane de oameni. Oamenii de acolo, la fel ca oriunde altundeva, au nevoi și aceste nevoi nu sunt cu nimic mai diferite decât cele de aici, din Occident.”
Mints, care trăiește acum în Marea Britanie și colecționează opere de artă, a spus că se simte în siguranță și că nu are nevoie de protecție specială pentru el și familia sa, adăugând că, pentru moment, nu are nicio intenție de a se întoarce în Rusia.
Sursa: Digi24.ro