Internațional

(UPDATE) Legea ce ar fi permis eliberarea Iuliei Timoşenko NU a fost supusă votului de RADA din UCRAINA

(Știre inițială) Rada Supremă de la Kiev se va întruni într-o şedinţă extraordinară, astăzi, 13 noiembrie, pentru a supune votului proiectul de lege ce i-ar permite Iuliei Timoşenko să fie tratată peste hotare. Documentul este considerat biletul Ucrainei spre Occident.

Uniunea Europeană a solicitat deputaţilor ucraineni să aprobe până astăzi o decizie în cazul Timoşenko. Este o condiţie pentru ca Ucraina să poată semna Acordul de Asociere la summitul de la Vilnius. Termenul acordat expiră cu o zi înainte ca emisarii UE să prezinte în Parlamentului European un raport privind progresele Kievului.

Ieri, într-o scrisoare, Iulia Timoşenko, a făcut apel la opoziţie şi societatea ucraineană să nu pună cruce pe acordul cu UE. "Fac apel la toţi liderii UE, cetăţenii ucraineni, societatea civilă şi opoziţie să nu piardă timpul, ci să acţioneze şi să depună eforturi pentru semnarea acordului în orice circumstanţe. Nu trebuie să lăsăm înţelegerile făcute în secret şi fobiile lui Ianukovici să distrugă complet drumul european al Ucrainei", a declarat Evghenia Timoşenko.

Decizia finală privind semnarea acordului de asociere cu Ucraina va fi luată de liderii ţărilor UE la Consiliul European, pe 18 noiembrie. Puterea şi opoziţia de la Kiev nu reuşesc să ajungă la un compromis privind condiţiile în care Iulia Timoşenco ar putea pleca peste hotare pentru tratament. Săptămâna trecută, parlamentul a creat o comisie care trebuie să elaboreze un proiect de lege de consens.

Sursa: publika.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *