Ultima oră

Urechean: iniţiativa tinerilor istorici subminează securitatea statului

„Poţi să oboseşti câte asociaţii sunt în RM. În al doilea rând, trebuia să fiu întrebat dacă am colaborat sau nu? Asta este o chestie privată a oricărei persoane”, a spus politicianul, adăugând că nu se va prezenta în instanţă. „O să fac unele verificări să văd dacă a fost înregistrată sau nu un asemenea demers. Dar nu ţin minte să fi primit aşa ceva. (…) Avem nevoie de o lege a lustraţiei dar nu în conceputul tinerilor istorici. Noi nu avem dreptul să subminăm securitatea statului”, a mai declarat preşedintele AMN.

Deşi Asociaţia se numeşte a tinerilor istorici, noi nu suntem chiar copii, a replicat avocatul Alexandru Postică, care a respins toate acuzaţiile politicianului. „Noi nu am început procesul de lustraţie a deputaţilor. La 11 martie am adresat cereri tuturor deputaţilor individual, în baza accesului la informaţii, la care demnitarii erau obligaţi să ne răspundă. De altfel, dnul Urechean menţionează că nu ţine minte să fi primit cererea noastră. Să se ducă mai bine în birou şi să o caute şi sigur o va găsi”, a mai spus avocatul.

Preşedinta PNL, Vitalia Pavlicenco, prezentă în emisiune, a afirmat că iniţiativa ANTIM este binevenită. „Mă bucură faptul că societatea civilă are această poziţie. Este absolut necesar să pornim acest proces. ANTIM a făcut un lucru bun pentru că acest lucru se va discuta în societate. Asta este cale pe care trebuie să o urmăm dacă vrem să devenim membri au UE, unde o asemenea lege este absolut obligatorie pentru a nu mai avea la putere persoane şantajabile”, a afirmat V. Pavlicenco.

În cele din urmă Urechean a răspuns în public demersului tinerilor istorici: ”Nu am colaborat nici cu KGB, nici cu organele actuale ale securităţii de stat. Nici nu aveam şanse, cu toate rudele în Siberia, transportat pe braţe în 1949, şi cu toate rudele soţiei în România”.

Amintim că 64 de deputaţi au fost daţi în judecată de Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici (ANTIM) pentru că au refuzat să răspundă la întrebarea dacă au colaborat sau nu cu fostele servicii secrete comuniste şi cu cele actuale.

Sursa: secretarhive.org


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *