Ursula von der Leyen: „Vom veni cu noi sancţiuni împotriva Belarusului pentru sprijinul acordat Rusiei”
Uniunea Europeană va impune noi sancţiuni împotriva Belarusului în contextul menţinerii presiunii asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului contra Ucrainei şi extinderii măsurilor împotriva ţărilor care sprijină Moscova. Anunțul a fost făcut marţi, 10 ianuarie, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, scrie Reuters și Agerpres.
”Vom menţine presiunea asupra Kremlinului atât timp cât va fi necesar, cu un regim de sancţiuni aspru. Vom extinde aceste sancţiuni la cei care susţin militar războiul Rusiei, precum Belarusul şi Iranul”, a declarat Von der Leyen într-o conferinţă de presă.
”Şi vom veni cu noi sancţiuni împotriva Belarusului ca răspuns la rolul său în acest război rus în Ucraina” a mai adăugat şefa executivului UE.
Belarus a dat asigurări că nu doreşte să se implice direct în război, dar această ţară a permis staţionarea soldaţilor ruşi pe teritoriul său, de care Rusia s-a servit ca de o platformă logistică pentru a invada Ucraina la sfârşitul lunii februarie 2022.
Minskul şi Moscova au anunţat în luna octombrie o forţă militară comună, iar armata ucraineană a exprimat temeri în legătură cu ”ameninţarea crescândă” a unei noi ofensive ruseşti dinspre Belarus, vecinul său din nord. Astfel, potrivit Ministerului Apărării de la Minsk, ”până la 9.000 de soldaţi ruşi” şi circa 170 de tancuri staţionau în Belarus.
Vă amintim că Rusia a lansat în 24 februarie 2022 o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei. Moscova susţine că desfăşoară o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a populaţiei rusofone din Ucraina.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
Cand vor fi 3-40.000 de rusi si cel putin 500 de tancuri plus alte arme ,atunci vor ataca prin Bielorusia.