Economie

UTLIMA ORĂ! Parlamentul European a votat majorarea cu 145 de milioane de euro a asistenței macrofinanciare pentru R. Moldova

Parlamentul European de la Strasbourg a votat marți, 9 mai, majorarea cu 145 de milioane de euro a asistenței macrofinanciare pentru Republica Moldova, anunță eurodeputatul Eugen Tomac, pe pagina sa de Facebook, transmite Radio Chișinău.

Conform eurodeputatului, în total, Republica Moldova va putea primi 295 de milioane de euro, asistență macrofinanciară.

Astfel de decizie a fost adoptată cu 561 de voturi pentru, 43 împotrivă și 20 de abțineri.

Europa rămâne alături de cetățenii Republicii Moldova, a subliniat Eugen Tomac.

Plenul Parlamentului European s-a reunit, începând de ieri, 8 mai, la Strasbourg, pentru patru zile de dezbateri, consacrate, între altele, sprijinului militar și comercial pentru Ucraina, ajutorului financiar suplimentar dat Republicii Moldova și măsurilor anti-corupție propuse de Comisia Europeană.

„R. Moldova este stat candidat la Uniunea Europeană și are nevoie de cât mai mult sprijin din partea noastră pentru a continua parcursul european, în paralel cu gestionarea tuturor provocărilor care se confruntă, precum rata crescută a inflației, creșterea prețului la energie determinată de șantajul cu gaz din partea Federației Ruse, dar și gestionarea amenințărilor de securitate generate de situația din regiune. De aceea, trebuie să continuăm și să creștem sprijinul pentru autoritățile de la Chișinău fiindcă numai ajutând Republica Moldova să rămână stabilă și să continue integrarea europeană, putem garanta siguranța la granițele noastre și în interiorul Uniunii Europene” scrie europarlamentarul Siegfried Mureșan într-o postare pe Facebook.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *