Actualitate

V-au fost scoase amigdalele înaintea vârstei de 9 ani? Medicii vin cu o veste proastă

Echipa de cercetare, condusă de Dr. Sean Byars de la Universitatea din Melbourne, a examinat dosarele medicale ale 1,2 milioane de persoane din Danemarca, iar după compararea subiecților care au avut amigdale eliminate înainte de vârsta de 9 ani, Dr. Byers și colegii săi au constatat că majoritatea dintre aceștia au suferit de boli alergice sau infecțioase ale tractului respirator superior, inclusiv astm sau pneumonie.

Surprinzător, analiza a arătat că multe din simptomele declanșate de inflamarea amigdilitei și adenoiditei, precum inflamația cronică a urechilor sau a sinusurilor, reapar la pacienți la scurt timp după operație. Aceasta a fost prima investigație care a evaluat impactul pe termen lung al amigdalectomiei și adenoidectomiei asupra unei varietăți de boli, iar autorii studiului punctează faptul că numărul mare de pacienți investgați dau o greutate mare rezultatelor obținute.

Având în vedere riscurile semnificative descoperite, Dr. Byars și echipa sa propun ca aceste proceduri să fie evitate atunci când sunt disponibile tratamente alternative. În cazul în care alte opțiuni sunt epuizate, medicii ar trebui să încerce să amâne operația cât mai mult timp posibil pentru a permite sistemului imunitar al copilului să se dezvolte în continuare. Avâd în vedere că amigdalele și adenoidele fac parte din sistemul limfatic și joacă un rol-cheie atât în dezvoltarea normală a sistemului imunitar cât și în screening-ul patogen în timpul copilăriei, nu este surprinzător faptul că eliminarea lor poate afecta dezvoltarea celor mici.

Sursa: cunoastelumea.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *