Fotbal

Vadim Boreţ nu va evolua în finala Cupei Azerbaidjanului la fotbal

"Am primit al doilea cartonaş galben în returul semifinale disputată cu Inter Baku. În opinia mea, nu meritam să fiu eliminat din teren. Mă refer, în special, la primul cartonaş galben primit. Dar arbitrul este suveran în teren şi, conform regulamentului, am părăsit gazonul. Anterior mai primisem în campionat un cartonaş galben şi, astfel, nu voi juca în finală", a declarat jucătorul.

Vadim Boreţ joacă deja de cinci ani în campionatul azer. În acest răstimp, a devenit anul trecut campion cu FC Bakî, a obţinut o medalie de argint şi una de bronz. El mai este recordmanul în exerciţiu al turneului de fotbal "Cupa Comunităţii" de la Moscova, rezervat campioanelor din Comunitatea Statelor Independente şi ţările baltice, fiind singurul jucător pentru moment care are la activ 41 meciuri disputate şi îşi mai continuă activitatea fotbalistică.

Jucătorul a debutat la "Cupa Comunităţii" la vârsta de 16 ani în componenţa echipei Zimbru Chişinău. În 2003 a devenit ciştigător al turneului cu Sheriff Tiraspol, după care a cucerit încă o dată trofeul în 2006, dar evoluând pentru Neftci Baku.

Sursa: moldpres


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *