Vadim Ceban îi explică lui Putin cum „Energocom” a cumpărat gaze de la „Gazprom” și de ce le depozitează în Ucraina. „Nu a fost nicio încălcare a contractului de furnizare a gazelor, cel puțin din partea noastră”
Șeful de la „Moldovagaz”, Vadim Ceban, susține că Republica Moldova nu a încălcat prevederile contractului cu „Gazprom”, atunci când a decis să facă rezerve de gaze, pe care le depozitează în Ucraina. „Energocom” a cumpărat de la „Gazprom” gaze și cu 1 880 de dolari mia de metri cubi și poate să stocheze unde își dorește. Ceban a oferit aceste explicații, după ce Vladimir Putin s-a arătat nedumerit că țara noastră face rezerve de gaze, în condițiile în care autoritățile separatiste din stânga Nistrului au raportat că „Moldovagaz” nu le asigură un volum suficient de gaze, scrie Ziarul Național.
„Sunt acorduri de interconectare între operatorii de sistem din România, R. Moldova și Ucraina. Sunt anumite reguli după care noi ne conducem. De aceea, eu consider că nu a fost nicio încălcare a contractului de furnizare a gazelor, cel puțin din partea noastră. Respectiv, gazele care au fost vândute pe piața angro, acele surplusuri, au fost vândute companiei „Energocom”, care a avut dreptul legal să le stocheze unde își dorește”, a declarat Ceban, în cadrul unei emisiuni de la NTV Moldova.
Potrivit lui Ceban, consumatorii din dreapta Nistrului au făcut economii importante toamna aceasta, pentru că prețul de achiziție a fost foarte mare. Astfel, aceste volume neutilizate au fost vândute de „Gazprom”, nu s-au oferit pe gratis.
„Anul acesta s-a consumat mai puțin, în primul rând pentru că temperaturile au fost ridicate. Al doilea factor l-a constituit tariful mare. Oamenii au economisit, iar aceste volume (nefolosite) au fost vândute pe piața angro. Nu cred că este… Noi am avut experiențe de colaborare cu Ucraina. Nu putem spune nimic negativ. Astăzi aceste facilități de stocare sunt oferite tuturor participanților, inclusiv multor companii din Europa”, a adăugat el.
Șeful de la „Moldovagaz” a menționat că nu este prima oară când Republica Moldova depozitează gazele în Ucraina. S-a întâmplat acest lucru când la guvernare era Partidul Socialiștilor din R. Moldova. „Noi am mai avut experiență de stocare în octombrie 2020. Atunci au fost stocate 50 de milioane de metri cubi. Acest volum a fost extras în aprilie 2021, deoarece temperatura a fost foarte joasă”, a subliniat Ceban.
Zilele trecute, Vladimir Putin, s-a arătat nemulțumit de faptul că autoritățile de la Chișinău au făcut rezerve de gaze, pe care le depozitează în Ucraina. Președintele Rusiei a declarat miercuri, 7 decembrie, că Ministerul Energeticii de la Moscova „ar trebui să clarifice această chestiune”.
„În ceea ce privește situația socio-economică, acolo (Transnistria) nu este deloc ușor, inclusiv în ceea ce privește aprovizionarea cu resurse energetice. Cu toate că noi furnizăm acolo, de mulți ani, gaz gratuit. În ultima perioadă, pentru că gazul trece prin R. Moldova, acolo au apărut probleme. R. Moldova are probleme foarte serioase. Noi vedem acest lucru în sfera economică și socială din R. Moldova”, a spus Putin.
Unul dintre participanții la ședință au încercat să-l convingă pe Putin de faptul că Chișinăul ar bloca livrările de gaze în Transnistria. Asta în condițiile în care Chișinăul a cedat Transnistriei, pe 3 decembrie curent, tot volumul de gaz livrat de „Gazprom” sau câte 5,7 milioane de metri cubi pe zi.
„Nu este chiar așa, nu blochează nimeni nimic. Dacă ar bloca livrările, atunci gazele nu ar mai ajunge la o parte din stațiile termoelectrice din Ucraina. Nu este vorba că ei blochează livrările, problema e că nu beneficiază de volumele necesare. Dar eu nu înțeleg de ce o parte din gaze, ei spun că sunt gaze moldovenești, dar e vorba de volume primite de la noi, le păstrează pe teritoriul Ucrainei. Trebuie să ne lămurim cu această problemă și voi cere Ministerului Energiei să fie mai atent la această chestiune”, a punctat Putin.
De menționat că R. Moldova a cumpărat peste 230 de milioane de metri cubi de gaze cu banii jos, pe care le-a depozitat în Ucraina și România. Acest volum ar fi suficient pentru consumul în două luni de iarnă. Astfel, Chișinăul a cedat Transnistriei întreg volumul de 5,7 milioane de metri cubi de gaze livrat zilnic de „Gazprom”, în schimbul energiei electrice de la Centrala de la Cuciurgan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!