Actualitate

Val de caniculă în Japonia! Peste 40 de persoane au murit

Temperatura înregistrată luni în localitatea Kumagaya din prefectura Saitama, situată în apropiere de Tokyo, a atins valoarea record de 41,1 grade Celsius în jurul orei locale 14:00 (5:00 GMT), a anunţat Agenţia de Meteorologie din Japonia. Este cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată pe teritoriul Japoniei, potrivit agenţiei care a emis avertizări cu privire la riscul de insolaţie şi deshidratare, scrie stirileprotv.ro.

În municipiul Ome din zona metropolitană Tokyo mercurul din termometre a ajuns până la 40,8 grade Celsius în jurul orei locale 14:00 (5:00 GMT) aceasta fiind prima oară când este înregistrată o valoare de temperatură care depăşeşte 40 de grade Celsius la punctul de monitorizare din regiune.

Mare parte din Japonia este afectată în ultimele săptămâni de un val de caniculă care a provocat decesul a peste 44 de persoane, alte câteva mii fiind spitalizate, relatează CNN.

Valul de caniculă va continua în următoarele zile şi va afecta cea mai mare parte din ţară, conform prognozelor meteorologice.

Peste o duzină de persoane, în special vârstnice, au decedat în Japonia la sfârşitul săptămânii trecute din cauza insolaţiei.

Duminică, în Japonia au fost înregistrate temperaturi de peste 35 de grade Celsius în 237 dintre cele 927 de puncte de monitorizare, potrivit Agenţiei de Meteorologie.

Autorităţile au recomandat populaţiei să adopte măsuri de precauţie, precum hidratarea corespunzătoare şi evitarea activităţilor în aer liber.

Canicula va continua să afecteze Japonia până la sfârşitul lunii iulie, conform JMA.

Valul de temperaturi extreme vine la scurt timp după ce inundaţiile şi alunecările de teren provocate de ploile torenţiale din vestul Japoniei s-au soldat cu circa 220 de victime.

Sursa: unimedia.info

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *