Valeriu Ghilețchi va candida la funcția de președinte al țării (VIDEO)
Deputatul a declarat că „Avem nevoie de un Preşedinte care să reîntregească societatea, dezbinată până acum în mod artificial în scop politic. Avem nevoie de un Președinte care să readucă încrederea cetățenilor în instituțiile statului. Avem nevoie de un Președinte care are suficientă experiență politică pentru a face față tuturor provocărilor.”
Valeriu Ghilețchi a mai declarat că în turul doi al scrutinului va susține un candidat de centru-dreapta.
Ghilețchi a anunțat că programul detaliat dar și oferta electorală, vor fi făcute publice la timpul potrivit, aşa cum prevede legislaţia în vigoare.
Valeriu Ghilețchi a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova, la 5 aprilie 2009. Este Secretar al Comisiei parlamentare pentru politică externă şi integrare europeană și membru al delegației Moldovei la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Anterior acesta a fost deputat în perioada anilor 1998-2001.
Timpul.md