Valeriu Munteanu, despre organizarea unui referendum de anulare a votului mixt: Cel mai mare beneficiar este PDM
„Este bineînţeles pentru toată lumea că ideea (nobilă) de a anula legea privind sistemul electoral mixt nu va putea să scoată din case 1/3 din alegătorii cu drept de vot din Republica Moldova, mai ales că acest Referendum se vrea a fi unul republican, iar în spaţiul rural maşina de lucru a PD şi mai puţin a PSRM va avea capacitatea să ţină oamenii în case în ziua plebiscitului”, a declarat Valeriu Munteanu într-o postare pe Facebook.
Liberalul e de părere că PDM şi-ar dori să provoace („la insistenţa societăţii civile”) un astfel de referendum, ca mai apoi să jubileze cu rezultatele, să le poată etala în interiorul Republicii Moldova, dar mai ales în exterior, legitimând astfel votul dat de PD şi PSRM, în iulie.
„Consider cu tărie acest sistem electoral mixt, unul neconstituţional, pe mai multe motive şi în acest sens am depus la Curtea Constituţională, acum două luni, o sesizare consistentă, consider că dezlegarea acestei mari probleme pentru Republica Moldova de azi şi de mâine se află anume în mâinile magistraţilor CC”, a conchis Munteanu.
Amintim că o parte din societatea civilă de la Chişinău a solicitat marţi, 21 noiembrie, iniţierea unui referendum legislativ pentru anularea sistemului electoral mixt. Aceştia consideră că sistemul electoral mixt a fost adoptat pentru ca Partidul Democrat să se menţină la putere şi după alegerile din 2018.
Reprezentanţii Partidului Democrat din Moldova califică iniţiativa societăţii civile privind iniţierea unui referendum de anulare a sistemului electoral mixt ca fiind un nonsens juridic. Purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Vitalie Gămurari, susţine că este paradoxal că această iniţiativă vine din partea unor ONG-uri care se declară proeuropene, însă este sprijinită de partidele de stânga, făcând referire la PCRM şi PN.
Sursa: Adevarul.ro