Valeriu Munteanu: „Domnul Marinuța a făcut o declarație hazardată”
Ministrul Apărării Vitalie Marinuță a declarat ieri că Armata Națională este pregătită să dea riposta cuvenită unui atac din partea forțelor transnistrene. Liberalii, socialiștii și comuniștii au cerut demisia lui Marinuță din funcția calificând aceste declarații „iresponsabile, riscante și nedemne de un ministru”.
“Domnul Marinuța a făcut o declarație hazardată. Să-și dea demisia sau să fie demis. Iar prezența lui Iurie Leancă este necesară pentru a aprecia intențiile acestei declarații”, a spus liderul fracțiunii PL Valeriu Munteanu.
„Ministrul Apărării și-a permis niște declarații care încalcă nu doar Constituția, dar contravine statutului funcției pe care o deține”, a spus deputatul PCRM Sergiu Stati. Totodată comuniștii cer ca ministrul Apărării să părăsească sala parlamentului.
Astăzi vor avea loc audieri în parlament privind situația din transnistria. Ședința va fi închisă, chiar dacă fracțiunea comunistă a solicitat ca aceasta să se desfășoare în mod public.
Timpul.md