AtitudiniPolitică

Valeriu Munteanu: Neutralitatea Republicii Moldova – totem sau blestem?

Cu slănina în pod și cu sufletul în Rai

Neutralitatea statelor vine de la latinescul „ne uter” – ce ar însemna ceva de genul „nici unul, nici celălalt”, un concept de drept internațional, cristalizat de-a lungul ultimelor secole, ce prevede o conduită a unui stat față de doi sau mai mulți subiecți de drept internațional, ce sunt antrenați într-un război. Astfel, statul declarat neutru, se va abține de la orice acțiuni în susținerea unei sau altei părți beligerante.

La redimensionarea hărții Europei în urma celui de-al Doilea Război Mondial, dar și după o altă reconfigurare statală a Bătrânului Continent urmare a dezagregării URSS (și încheierea Războiului Rece), neutralitatea statelor a fost un instrument de „check and balances” – limitări și echilibre, utilizat cu dibăcie de marile puteri la împărțirea și reîmpărțirea sferelor de influență.

Zbor frânt, premoniție ca la Vladimir Beșleagă

După avântul de ridicare națională din anii 1988-1991 pe care l-a avut Basarabia, dezlipită de defunctul URSS, Parlamentul nou ales în 1994, dominat de agrarieni (nomenclaturiști) a votat Constituția Republicii Moldova, care printre alte hrube ideologice de influență rusească (art. 13 – „limba moldovenească”) include și neutralitatea statului (art. 11 din Constituție).

Studierea cu acribie a mesajului public pe acest subiect al decidenților politici de la acea oră, precum și citirea stenogramelor Parlamentului de la ședința la care s-a adoptat Constituția ne indică faptul că mai marii momentului au impus neutralitatea în Constituție, argumentând prin „necesitatea” rezolvării pe cale pașnică a conflictului transnistrean (orchestrat și executat de Federația sângeroasă a Rusiei în 1992, după modelul războiului ruso-ucrainean pe care î-l vedem astăzi în Ucraina).
Astfel, părinții Constituției, au considerat că neutralitatea declarată va ajuta Republica Moldova să „rezolve” conflictul transnistrean, înghețat bocnă în ultimii 30 de ani, evitându-se astfel „mânia” Federației Ruse.

30 de ani, ca poporul Israelului prin pustiul Sinai

Treizeci de ani de discuții, negocieri, cedări, pocloane și lingerea a zeci de hectare de parchet de la Kremlin de către guvernații pro-ruși (și adepți ai moldovenismului primitiv) ai Republicii Moldova (remarcându-se în acest sens mai ales Igor Dodon) a demonstrat că Federația Rusă, ce (încă) mai are cheia de la congelatorul în care este ținută problema transnistreană, nu a avut de gând să ajute la reconcilierea malurilor Nistrului.

Rusia a folosit și folosește Transnistria ca un punct nevralgic al Republicii Moldova, ce iată, în ultimele săptămâni este folosit (și) drept poligon de destabilizare a situației regionale, într-o încercare malefică de a extinde războiul din Ucraina și în Republica Moldova (pentru început, cel puțin în partea stângă a Nistrului), pentru a macula imaginea internațională a Ucrainei, care luptă cu dârzenie împotriva barbarilor ocupanți ruși.

Astfel, „rezolvarea problemei transnistrene” – argumentul „suprem” al celor care au clocit spre a fi eclozată neutralitatea Republicii Moldova, s-a dovedit a fi unul pueril. Rusia a urmărit la 1994, la adoptarea Constituției, să-i lege pe românii-moldoveni de mâini și de picioare, ca să nu adere niciodată la NATO și să nu se unească cu România. Rusia a reușit să ne țină pe loc, nu fără concursul cozilor de topor de la Chișinău, unelte preaplecate ale Moscovei și/sau protipendadă și burtăverzime moldovenească, închipuiți geo-strategi eminenți, reprezentați cel mai bine de Vladimir Filat și Vladimir Plahotniuc, frânți și doborâți de patima neînfrânată a dolarului.

În 30 de ani, nici problema transnistreană nu am rezolvat-o, nici în NATO nu am intrat, (suntem absolut vulnerabili din punct de vedere al securității), nici în UE nu suntem, nici cu România nu ne-am unit, precum ne spune sângele nostru românesc. Suntem într-o adevărată pribegie identitară și geo-strategică.
Mai avem nevoie de 10 ani ca să ne dumerim, ca să împlinim sorocul biblic? Sau totuși, în lumina crepusculară a războiului sângeros din Ucraina, totul a devenit limpede – Rusia este un stat agresor, ce nu dă doi bani pe neutralitatea declarată a Republicii Moldova, iar unicul stăvilar pentru dictatorul dezlănțuit de la Kremlin este frica de un adversar mai puternic, în situația de astăzi, reprezentată doar de țările NATO. Tot ceea ce este înafara acestui bloc militar, țări mai mari și state mai mici, reprezintă o pradă „ușoară” și urmează a fi îngurgitată de Marele Colos cu Picioare de Lut. Unele state ar putea să-i stea în gât. A se vedea cazul Ucrainei.

Neutralitatea ca sentință

La 26 martie 2014, deputat fiind în Parlamentul Republicii Moldova, am scris o Sesizare la Curtea Constituțională, prin care am contestat neutralitatea Republicii Moldova, considerând atunci și acum ca un stăvilar în calea asigurării securității pentru românii din Basarabia, înțelegând foarte exact că doar NATO ne poate apăra de poftele morbide ale lui Putin.

Au fost zeci de dezbateri la această temă, toți, ne-au învinuit că suntem niște ciudați politici, niște sectanți, care militează pentru aderarea Republicii Moldova la NATO (și pentru Unirea cu România), ceea ce înseamnă război și că ne dorim abolirea neutralității, care era la acel timp (și continuă a fi pentru unii) „un izvor nesecat” de pace, securitate, liniște, vin roșu și brânză de oi.

Abia, la 3 mai 2017, Curtea Constituțională a dat o decizie la sesizarea noastră (decizie ce este citată de toată lumea în aceste zile), prin care a statuat, printre altele, că „ocupația militară a unei părți a teritoriului Republicii Moldova în momentul declarării neutralității, precum și lipsa recunoașterii și a garanțiilor internaționale a acestui statut, nu afectează validitatea prevederii constituționale referitoare la neutralitate”, „dar în cazul unei amenințări în adresa unor asemenea valori fundamentale constituționale, precum independența națională, integritatea teritorială sau securitatea statului, autoritățile Republicii Moldova sunt obligate să ia toate măsurile necesare, inclusiv de ordin militar, care i-ar permite să se apere eficient împotriva acestora.”

Inclusiv, în lumina acestei decizii, înțelegem foarte limpede că neutralitatea Republicii Moldova, nu este un totem, iar Parlamentul trebuie să caute soluții, pentru securitatea cetățenilor noștri, împotriva hulpavei Federații Ruse, iar altă soluție decât Unirea cu România și în mod implicit aderarea imediată la NATO, nu avem.

Cu slănina în pod și cu sufletul în Rai

Sperăm foarte mult că poporul ucrainean, cu ajutorul tuturor statelor iubitoare de pace, va opri, în curând, Rusia din intențiile sale de a înghiți Ucraina. Astfel și pericolul ce planează asupra Republicii Moldova va fi evitat. Pentru moment. Sună cinic, dar este unicul adevăr.

Dar Rusia, rănită și rușinată, mai devreme, sau mai târziu, va reveni din nou la arme, căutând calea răzbunării și a revizionismului, astfel, Republica Moldova trebuie să decidă, fie rămâne neutră, mândră și iresponsabilă din punct de vedere al securității sau i-a decizii prin care să se pună la adăpost de bombele lui Putin, precum astăzi, după zeci de ani de neutralitate, Finlanda și Suedia au intrat în linie dreaptă, în procesul de aderarea rapidă la NATO, ori vecinătatea cu Rusia este un factor de risc enorm, ce depășește luxul neutralității declarate pentru aceste state. Se pare că drumul Finlandei și al Suediei, nu este convingător pentru Republica Moldova. Ai noștri tot așteptă și ezită.

În campania electorală parlamentară din 2014, sloganul Partidului Liberal, pe ale cărui liste am candidat (vicepreședinte fiind) și am acces în Parlament a fost „Cu PL în NATO și UE”, insistând foarte mult asupra ideii, că anume NATO ne poate apăra de ruși. Am fost bătuți și luați în zeflemea, ni s-a reproșat că nu am ieșit din tranșee, că vedem pretutindeni „mâna Moscovei” și tancurile rusești, că nu avem o viziune privind relațiile comerciale cu Rusia lui Putin. La modă erau „vizionarii”, adepți ai conceptului „vițelului deștept care suge de la două vaci odată”, de la ugerul UE și de cel al Rusiei.

Conceptul „vițelului deștept”, consacrat de fostul președinte al Ucrainei, Leonid Cucima, s-a dovedit a fi falimentar pentru Republica Moldova, falimentar și chiar distrugător pentru Ucraina. Dar pe ruinele acestei idei, cel puțin în Republica Moldova, mai avem politicieni, inclusiv în arcul guvernamental (cel mai insistent în acest sens fiind Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, licențiat în Științe Politice și Relații Internaționale, Universitatea de Stat de Relații Internaționale din Moscova), care ne conving că trebuie să ne ținem de „parteneriatul” cu Federația Rusă și să profităm de acesta. Ucraina la fel a avut un „parteneriat strategic” cu Federația Rusă, dar asta nu l-a împiedicat pe Putin să anexeze Crimeea și să ciopârțească în continuare Ucraina.

Așa a fost în toată Europa de est, până la 24 februarie 2022, vocile celor care invocau pericolul rus erau bruiate cu putere de „prorocii” (mai ales din vestul Europei) care ne convingeau că vor schimba Rusia prin comerț, prin economie, dar nu au făcut decât să-i plătească mașina de război. Acum aceștia se pocăiesc lacrimogen dar neconvingător (a se vedea cazul președintelui Germaniei, social-democratul Frank-Walter Steinmeier) dar asta nu ajută la oprirea atrocităților din Ucraina.

Întrebată la ultima emisiune TV la care a participat, despre aderarea Republicii Moldova la NATO, șefa statului, Maia Sandu, a spus că această chestiune (ca și Unirea cu România) trebuie decisă de cetățeni, evitând a câta oară să dea cetățenilor (și pe acest subiect) o direcție călăuzitoarea, ori politicienii, mai ales cei care sunt în funcții de decizii, au obligația să ducă cetățenii către un ideal în care politicianul crede (dacă crede) și nu doar să aștepte, impasibil ca anumite „teme” importante dar complicate, să se coacă de la sine, ca roșiile în grădină, spre a fi culese.

O fractură logică în acest sens o reprezintă faptul că doamna președinte Maia Sandu, ezită să vorbească despre aderarea la NATO, dar subit ne vorbește de câteva zile despre importanța creșterii capacității armatei Republicii Moldova, pentru a fi pregătiți de un eventual război, ori armata noastră dotată și 100 de ani cu tot bugetul de stat nu ar rezista nici 3 zile tăvălugului rusesc, ci doar angrenați într-un sistem se securitate mare (precum este NATO) putem deveni relevanți și protejați. A se vedea situația micuțelor țări baltice, unde Putin nu îndrăznește să calce, de frica NATO.

Unirea cu România și aderarea la NATO trebuie să fie pe agenda guvernării de la Chișinău, astfel, puterea actuală, în baza mandatului puternic primit de la cetățeni, are obligația (nu dreptul, ci obligația) să cultive în societatea noastră ideea abolirii statutului de neutralitate în vederea aderării la NATO. Altă soluție de securitate nu avem. Desigur celea cea mai scurtă și durabilă în acest sens este Unirea pentru vecie a Republicii Moldova cu România.

Mintea cea de pe urmă….

Cred cu tărie că este unica soluție pentru oamenii chinuiți ai Basarabiei este Unirea cu România, fiind conștient de faptul că ceea ce gândesc și spun și scriu și pentru ce militez, nu este „la modă”. Astăzi.
Pe tema schimbării „modei politice” a se vedea cazul multor foști guvernanți de la Chișinău, mai mășcați (cazurile colocviale ale lui Filat și Leancă) sau unii mai mărunței, care după ce au plecat de la timona puterii (când puteau să promoveze productiv ideea Unirii și aderării la NATO) subit ne spun, cu nonșalanță, că Unirea cu România este unica soluție pentru Basarabia. O fi mintea cea de urmă a moldovenilor, sau….???


comentarii

  1. Problemele cu rusia pleaca, cum spune autorul,
    dela cei care conduc destinele basarabiei NU dela
    popor. Presedinta Sandu rusificata prin educatzie
    se spala pe maini , eu nu s de de vina ci poporul
    care nu vrea Unirea cu romani si nu vrea nici Nato
    nici UE.
    Ori, rolul domnitorului tzarii este sa conduca
    plebea in buna directie, . Presedinta Sandu,
    Domnia sa sa zica ca Unirea este singura solutzie
    pentru Basarabia. Ca Romania, NATO ul, U8E ul
    sunt salvarea noastra pe planeta. Vorbim toata
    ziua despre Neutralitate si tremuram de frica
    raketelor SATAN. Cersim in dreapta si in stanga
    ca sa suprvetzuim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.