Actualitate

Valeriu Munteanu: Unionismul de dezinformare. Cazul Țîcu

Ieri deputatul Octavian Țîcu, colegul nostru unionist, a făcut o conferință de presă, în care a citit o scrisoare deschisă comună a PUN și PMP către președintele României Klaus Iohannis, pentru a solicita facilitarea vaccinării anti Covid-19 a basarabenilor cu cetățenie română, în România.

În textul scrisorii deschise domnul Țîcu (și la București domnul Diaconescu) sesizează 4 „probleme” în calea vaccinării moldovenilor cu cetățenie română:

1. Domnul Țîcu pretinde că basarabenii cu cetățenie română, dar cu domiciliu în Republica Moldova nu pot fi vaccinați în centrele de vaccinare din România. Un fals cât Siberia de mare. Eu cu soția avem cetățenie română cu domiciliul în Republica Moldova, la noi acasă. Noi nu avem buletine românești (deliberat), dar ne-am făcut programare pentru vaccinare la Iași, pentru data de 20 aprilie. Vedeți copia programării. Deci, prima și cea mai mare sperietoare a domnului Țîcu este de fapt o dezinformare regretabilă.

2. Se solicită deschiderea mai multor centre de vaccinare la frontiera Republicii Moldova cu România, insistând astfel că centrele de vaccinare din România ar fi inaccesibile pentru basarabeni. Nimic mai fals. În județele românești de la granița cu Republica Moldova, sunt cel puțin 70 de centre de vaccinare (iar numărul acestora crește în fiecare săptămână): Botoșani – 15, Iași – 17, Vaslui – 17, Galați – 21, astfel alegația precum că nu există centre accesibile, este o dezinformare, că doar nu pot fi făcute centre de vaccinare pe cuptor la fiecare doritor.

3. Se cere o platformă de programare doar pentru basarabeni sau o secțiune a basarabenilor pe platforma https://vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare. Și această solicitare este una falsă ori nu cred că vreun basarabean a întâmpinat dificultăți la programarea on-line. Este pe cât se poate de simplu.

4. Se cere coridor verde la vamă pentru cei care merg să se vaccineze în România. Iarăși o solicitare deșartă. Cât de verde poate să mai fie coridorul la vamă, dacă vămile noastre (dureroase) sunt practic pustii. Există mii de oameni care au mers deja să se vaccineze și pot confirma că nu există rânduri în vămi, la fel cum, dacă ai testul negativ nu te bagă nimeni în carantină în România.

Este ușor iresponsabil ce face domnul Tîcu din interes politicianist, dumnealui îi dezinformează pe basarabeni că la moment nu ar putea să se vaccineze în România, deci le pune viețile în pericol celor care ar vrea să treacă Prutul, dar renunța când aud dezinformarea „oficială” a dumnealui.

La fel de grav este că “unionistul” Tîcu, sub masca grijii pentru vaccinarea basarabenilor, denigrează Țara Mamă, pretinzând că nu vaccinează și pe cei cu domiciliu în Republica Moldova. Este fals!

Țara Mama are grija de toți fii ei, inclusiv de cei temporar rătăciți!

Valeriu Munteanu
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *