Vameșii moldoveni au înțeles cine i-a turnat la CNA
Angajații Centrului Național Anticorupție au arestat zeci de angajați ai vămii și ai Poliției de Frontieră suspectați de corupție. Printre arestați era și un câine polițist. La scurt timp acesta a fost eliberat. Atunci vameșilor li s-au deschis ochii. „Deci e clar cine ne-a turnat. Eu îi aduceam de acasă oase și mămăligă, iar el îmi mirosea mâna ca să vadă dacă put a euro și dolari”, zise supărat un vameș arestat. „Dacă ies, nu știu ce-i fac javrei celea, o leg de cușcă. Din timpuri străvechi, câinele trebuie să fie un prieten al vameșului”, adăugă un alt coleg de-al său.
Circulă un zvon printre anchetatori că patrupedul a fost un agent sub acoperire cu pseudonimul Guguță, iar dosarul său are ștampilă strict secret și se află în seiful Serviciului de Informație și Securitate. Deocamdată Guguță se află la ruda unui polițist arestat cu care a lucrat în regim conspirativ. Are poftă de mâncare și latră sănătos.
Anunț către toți colaboratorii Serviciului Vamal, CNA și Poliției de Frontieră. Textul este un pamflet.
Comisar Rex
Pamflet – specie literară în versuri sau în proză, cu pregnant caracter satiric, atacând atitudini și trăsături de caracter, concepții și realități sociale, politice, religioase, morale ș.a. Au scris p.: Voltaire, Switt, iar în literatura română N.D. Cocea, T. Arghezi, G. Bogza ș.a.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!