Actualitate

Vase cu monede romane descoperite în sudul Spaniei

"Este un grup unic de astfel de obiecte", a afirmat la o conferință de presă Ana Navarro, director al Muzeului de arheologie din Sevilla, unde au fost depozitate vestigiile. "Nu avem cunoștință de existența a ceva asemănător din Imperiul roman timpuriu", a adăugat ea, precizând că amforele descoperite într-un sat din provincia Sevilla conțineau 600 de kilograme de monede din bronz din secolul al III-lea sau al IV-lea.

Fără să riște să facă o estimare exactă, Ana Navarro a apreciat totuși că valoarea lor ar atinge "câteva milioane de euro". Monedele, a spus ea presei, sunt inscripționate cu texte care îi evocă pe împărații Maximin și Constantin și se pare că nu au fost utilizate niciodată.

"Se poate ca unele să conțină și puțin argint, nu numai bronz", a adăugat directoarea muzeului, considerând că monedele erau destinate plății funcționarilor și soldaților.

Amforele, dintre care nouă sunt intacte, au fost descoperite de muncitorii care lucrau la canalizarea localității Tomares, cu 25.000 de locuitori. Lucrările au fost suspendate pentru a permite continuarea săpăturilor arheologice.

Primele legiuni romane au ajuns în Peninsula Iberică în anul 218, romanii dominând apoi țara până la începutul secolului al V-lea, când au fost alungați de vizigoți, încheie AFP. 

agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *