Actualitate

Veaceslav Ioniță: „În acest an PIB-ul Moldovei doar a depășit anul 1982. Suntem la nivelul de acum 40 ani”

La 31 ani de independență PIB-ul Moldovei constituie 77,9% din nivelul anului 1989, când a fost atinsă maxima istorică. În prezent, după valoare PIB-ului suntem la nivelul anului 1982, iar malul stâng la nivelul anului 1965. Astfel de opinie îi aparține lui Veaceslav Ioniţă, expert economic al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale ”Viitorul”, transmite Publika.md.

„În acest an PIB-ul Moldovei doar a depășit anul 1982. Altfel spus suntem la nivelul de acum 40 ani. Dacă vom asigura o creștere de 3,8% anual, cea ce corespunde cu media din ultimii 10 ani, atunci nivelul anului 1989 va fi depășit tocmai în anul 2029. Astfel va fi nevoie de 30 de ani, pentru a recupera cei 10 ani de cădere a PIB-ului.

În stânga Nistrului căderea a întârziat atunci cu un an, dar prăbușirea a fost mult mai puternică. În prezent PIB-ul din stânga Nistrului constituie doar 32,6% sau de 3 ori mai puțin decât nivelul anului 1989. În prezent PIB-ul din stânga Nistrului este la nivelul anului 1965”, a explicat Ioniță.

De asemenea, expertul mai spune că în anul 2022 Produsul Intern Brut al Moldovei va atinge valoarea de 273,5 miliarde lei și o creștere reală de doar 0,3%, față de anul 2021.


1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *