Economie

Veaceslav Platon e pus sub acuzare pentru că ar fi spalat peste 22 de miliarde de dolari. Ce spun procurorii

La 11 aprilie 2022, Procuratura Anticorupţie, a emis ordonanţa de punere sub învinuire a organizatorului şi conducătorului organizaţiei criminale în cauza penală numită generic „Laundromat”.

Acesta este învinuit pentru faptul, că în perioada anilor 2010-2014, a constituit şi a condus o organizaţie criminală, formată din mai multe grupuri criminale organizate, care acţionau pe teritoriul Republicii Moldova, Ucrainei, Federaţiei Ruse, dar şi a altor state.

În scopul spălării banilor, prin intermediul unei instituţii financiare din Republica Moldova, controlată de către conducătorul grupului criminal organizat, instituţiilor bancare din Federaţia Rusă, Republica Letonia, controlate şi gestionate direct, cât şi indirect, de către membrii grupului criminal organizat, inclusiv cetăţeni ai Federaţiei Ruse şi prin intermediul unei instituţii financiare din Republica Letonia.

Pentru a ascunde caracterul ilegal al acţiunilor, făptuitorii au implementat o schemă infracţională prin care, sub pretextul executării ordonanţelor judecătoreşti ilegale, adoptate de către judecătorii instanţelor din Republica Moldova (la baza cărora au stat contracte şi litigii civile fictive), au spălat în total suma de 22.013.152.654,62 USD (dolari SUA), transferând iniţial aceşti bani de pe conturile corespondente LORO ale băncilor din Federaţia Rusă, deschise în prealabil în băncile din Republica Moldova, pe conturile executorilor judecătoreşti, iar ulterior banii au fost convertiţi şi transferaţi pe conturile companiilor nerezidente, deschise în băncile din Republica Moldova şi Republica Letonia, conturi gestionate de către organizatorul grupului criminal organizat.

La 14 aprilie 2022, procurorii anticorupţie au dispus iniţierea investigaţiilor în vederea căutării învinuitului, care în prezent se ascunde de organul de urmărire penală. Concomitent, procurorii au solicitat instanţei de judecată aplicarea arestului preventiv în privinţa acestuia.

La 18 aprilie 2022, magistraţii Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, au admis demersul procurorilor anticorupţie şi au dispus aplicarea arestului preventiv, în privinţa conducătorului organizaţiei criminale. În continuare se efectuează acţiuni de urmărire penală, în vederea administrării probatoriului necesar pentru cercetarea completă, obiectivă şi sub toate aspectele a circumstanţelor cazului.

Concomitent, se întreprind acţiunile necesare pentru urmărirea şi indisponibilizarea bunurilor infracţionale şi atragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate în comiterea infracţiunilor incriminate. Despre acţiunile întreprinse şi soluţia adoptată pe caz, Procuratura Anticorupţie va informa opinia publică, revenind cu informaţii suplimentare.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *