Actualitate

Vechea garda comunistă visează să revină în politică

Potrivit programului, partidul își propune „schimbarea în mod rapid și radical a întregul sistem de relații publice, în care economia modernizată trebuie să fie pusă în serviciul dezvoltării umane continue”.

De asemenea, partidul luptă pentru afirmarea și lărgirea drepturilor și libertăților sociale ale majorității absolute a cetățenilor Republicii Moldova, sprijinindu-se pe inițiativele și pe grupurile societății civile. Politica acestui partid își are temelia în valori precum justiția socială, solidaritatea și umanismul, concepția științifică asupra lumii și analiza critică.

Mark Tkaciuk a fost deputat în Parlament între 2001-2002 și 2009-2014. Este fost consilier prezidențial al lui Vladimir Voronin. Când a renunțat la mandatul de deputat, în 2014, a fost exclus din PCRM. Atunci, dânsul spunea că se retrage definitiv din politică. Iurie Muntean este fost deputat în Parlament în perioada 2009-2014 și fost viceministru al economiei pe timpul mandatului de ministru a lui Igor Dodon. A fost exclus din PCRM în 2014, alături de Mark Tkaciuk și Grigore Petrenco.

Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic este al treilea partid apărut în ultimele zile pe scena politică din Republica Moldova. Un nou partid politic numit Uniunea Salvați Basarabia (USB) a fost creat de fostul vicepreședintele PL, Valeriu Munteanu. Alt partid, numit APEL (Apărarea Persoanei Este Lege), este fondat de fostul consilier local în raionul Drochia din partea PLDM Ghenadie Buzilă.

Sursa: https://www.ipn.md/ 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *