Veste proastă pentru Marine Le Pen: Trei sferturi dintre francezi se opun renunțării la euro
Potrivit sondajului realizat de institutul Elabe și publicat în Les Echos, circa 72% dintre francezi sunt împotriva renunțării la moneda unică europeană și revenirii la o monedă națională, iar 44% sunt "ferm opuși" unei astfel de evoluții.
Marine Le Pen — plasată constant pe primul loc în intențiile de vot în primul tur de scrutin prezidențial, însă dată perdantă în turul decisiv — a afirmat că dorește organizarea unui referendum cu privire la apartenența Franței la Uniunea Europeană și ieșirea țării sale din eurozonă, cu introducerea unui nou franc francez.
Sondajul Elabe a mai indicat pe de altă parte că francezii nu sunt prea entuziaști față de situația actuală a UE, 37% dintre cei intervievați apreciind că apartenența la clubul celor 28 are "mai multe dezavantaje decât avantaje". Ceva mai puțini, 31%, au fost de părere că avantajele primează, iar 32% au spus că părțile bune și cele rele sunt la egalitate.
Sondajele de opinie indică înfrângerea Marinei Le Pen în alegerile prevăzute pentru 23 aprilie și 7 mai de către candidatul centrist Emmanuel Macron sau de către conservatorul Francois Fillon, menționează Reuters.
Sursa: Agerpres