Vești bune din Grecia! Starea de urgenţă a încetat în Rhodos, iar viaţa revine la normal
Asociatia Naţională a Agenţiilor de Turism a anunţat vineri, 28 iulie, că starea de urgenţă a încetat în Rhodos, iar viaţa revine la normal. Patronatul îl citează pe secretarul general al Organizaţiei Naţionale de Turism a Greciei, Dimitris Fragakis.
”Asociatia Naţională a Agenţiilor de Turism a primit un nou mesaj al Secretarului General al Organizaţiei Naţionale de Turism a Greciei, domnul Dimitris Fragakis, astăzi, 28.07: «Rhodos revine în forţă! Ne bucurăm să anunţăm că starea de urgenţă operaţională a expirat pe insula Rhodos. Viaţa revine acum la normal în întreaga insula Rhodos, inclusiv în zonele afectate. Locuitorii din Rhodos, care au fost eroici şi altruişti în aceste zile dificile, împreună cu statul grec, sunt nerăbdători să continue să ofere grijă şi ospitalitate unică vizitatorilor străini»”, anunţă ANAT.
Mesajul transmis de ANAT este semnat de Ministerul Turismului şi Organizaţia Naţională de Turism a Greciei.
Situaţia se îmbunătăţea pe frontul incendiilor de pădure care devastează de peste o săptămână atât insulele turistice greceşti Rhodos, Corfu şi Evia, cât şi centrul ţării, estimează vineri pompierii, care rămân ”vigilenţi”.
Sursa: Ziare.com