Social

VEȘTI BUNE! O aplicație gratuită, care îți arată timpul sosirii transportului în stații – disponibilă de astăzi

De acum înainte, locuitorii din Chișinău pot ști cu exactitate când ajunge transportul public în stație. De miercuri, 15 martie, o aplicație mobilă gratuită pentru transportul public este disponibilă. Se numește Tranzy și informează călătorii în timp real când vine următorul autobuz sau troleibuz, și cum pot ajunge la orice destinație, folosind doar transportul public.

Aplicația numită Tranzy include o hartă a stațiilor de transport public din oraș, detalii actualizate despre trasee și minutele de sosire în staţie. Programul economisește timpul călătorului pentru că îi sugerează traseul optim pentru a ajunge la destinația dorită. Acesta funcționează în baza dispozitivelor GPS instalate în autobuze și troleibuze, transmite Jurnal.md.

Aplicația este disponibilă în limbile română, engleză și ucraineană. În curând va putea fi accesată și în limba rusă.

Menționăm că anterior, aplicația a fost implementată cu succes în Iași și Cluj Napoca.

Primăria Chișinău a cheltuit deja peste trei milioane de lei și va plăti anual 15 mii de euro pentru acest proiect.
„Este o muncă de peste un an de zile. Sute și chiar mii de oameni sunt implicați în acest proces. Au făcut o treabă minunată în ceea ce privește sistemul GPS. Monitorizarea flotei este un aspect extraordinar de greu într-un oraș precum e Chișinăul, cu peste 600 de mijloace de transport în comun, care se mișcă în timp real, într-un trafic impredictibil, în fiecare zi”, a menționat Doru Chirică, dezvoltatorul aplicației.

Ideea de a digitaliza transportul public din Chișinău nu este nouă. Despre instalarea sistemelor GPS și urmărirea vehiculelor se vorbește de câțiva ani, dar mereu au existat impedimente.

Responsabilii din cadrul Direcției generale mobilitate urbană au anunțat că în curând în stații vor apărea și panouri electronice, care vor afișa timpii de sosire a transportului public.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *