Viața culturală din capitala noastră fierbe mai mult ca niciodată
Recunosc, cu părere de rău, că generația din care fac parte, este pasionată mai mult de filme, viața online, decât de viața culturală. Tinerii nu frecventează teatrele cu aceeași intensitate cu care o făceau părinții noștri. Setea pentru aceste spectacole forma cozi și umplea sălile până la refuz.
Admirația pentru doamnele care povesteau cu atâta plăcere despre spectacolul care a avut loc, m-a impulsionat să privesc o piesă teatru. În acest început de septembrie, capitala noastră fierbe de spectacolele, care au loc la teatre, operă, balet și muzică. Ai de unde alege pentru a petrece o seară plină cu hrană pentru suflet.
La Teatrul Național de Operă și Balet are loc Festivalul Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu”. Programul va cuprinde șapte spectacole cu participarea virtuozilor de pe marile scene din Italia, Spania, Polonia, Germania, Belarus, România.
Tot în această perioadă are loc festivalul Ethno Jazz. Acesta va strânge la un loc interpreți din mai multe colțuri ale lumii: SUA, Suedia, Elveția, Bulgaria, Mongolia, Franța, Polonia, Germania, Brazilia și alte țări.
Cireașa de pe tort, pentru mine, este Reuniunea Teatrelor Naționale Românești. La Teatrul Național „Mihai Eminescu” vor fi jucate cele mai incitante spectacole produse atât în România, cât și Republica Moldova.
Vreau să invit reprezentanții generației mele care nu putem să ne scoatem nasul din telefon, să admirăm și să cunoaștem talentele și emoțiile vii. Vă invit să cunoaștem, pe propria piele, în scaunul din teatru, cum vibrează cultura românească.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!