Viaţa la sat s-a schimbat, dar nu suficient pentru a ţine moldovenii acasă
Expertul în domeniul dezvoltării rurale, Vasile Munteanu, susţine că, datorită proiectelor de investiţii, a creditelor accesate, viaţa la sat s-a schimbat spre bine, dar nu suficient pentru a ţine moldovenii acasă. Este adevărat că în multe dintre localităţi oamenii nu mai căra apă de la fântâni, pentru că o au la robinet, dar mai sunt multe de făcut pentru a-i convinge să nu mai plece peste hotare.
Potrivit Ministerului Mediului, circa 32 de mii de gospodării au fost conectate în acest an la servicii de aprovizionare cu apă potabilă din apeduct şi la canalizare. Gheorghe Curmei, şef de direcţie în cadrul Administraţiei de Stat a Drumurilor, a comunicat că, pe parcursul acestui an, au fost reabilitate peste 100 de kilometri de drumuri. Lungimea reţelei drumurilor naţionale în stare bună şi parţial bună a crescut de la 39,4% în anul 2009, la 79,2% în 2013.
Directorul proiectul Reabilitarea drumului din cadrul Fondului Provocările Mileniului Moldova, Anatol Usatîi, a spus că în 2013 au fost reabilitate 60 de kilometri din drumul naţional Sărătenii Vechi-Soroca. Acest drum cuprinde 14 localităţi. În proiect sunt incluse şi drumuri locale mici. Spre exemplu, în Ghindeşti, raionul Făleşti, s-a reabilitat un drum care conectează centrul satului la drumul naţional. În localitatea Tânţăreni, raionul Teleneşti, s-a reabilitat un drum cu acces la şcoală, iar în Brânzenii Noi, s-a reconstruit drumul cu acces la gimnaziu. Datorită renovării acestor drumuri, va avea loc un schimb mai bun de mărfuri şi servicii.
Expertul în domeniul dezvoltării rurale, Vasile Munteanu, prognozează că anul 2014 nu se va diferenţia cu mult faţă de 2013. Vor exista aceleaşi investiţii şi ajutoare din partea partenerilor străini. Pentru ca oamenii de la sate să simtă mai mult îmbunătăţirile care se fac, guvernarea va trebui să menţină stabilitatea social-politică. În caz contrar, eforturile vor fi zădărnicite.
Sursa: IPN
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!