Viceministrul grec de Finanţe, ameninţat: A primit o scrisoare cu un glonţ
Conţinutul scrisorii, dezvăluit de minister, îl numeşte pe viceministrul de Finanţe Tryfon Alexiadis un "angajat al Wehrmacht-ului ce strânge dările", o referire la forţele armate ale Germaniei naziste care au ocupat Grecia în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, relatează Reuters.
"Până la ora 0, tu şi familia ta veţi şti ce înseamnă frică", se putea citi pe singură pagină a scrisorii bătută la maşină cu litere de tipar. Ea era semnată cu o stea roşie a unui grup necunoscut până acum şi numit "Kokkini Fraxia", într-o traducere vagă însemnând Facţiunea Roşie.
Un grup de gherilă urbană numit Facţiunea Armata Roşie a condus atacuri armate asupra politicienilor, industriaşilor şi soldaţilor în anii 1970 şi 1980 în Germania de Vest. Logoul sau era o stea roşie cu un pistol automat suprapus.
Poliţia a declarat că investighează în legătură cu scrisoarea de ameninţare.
Grecia are o istorie lungă de violenţă politică. Astfel de ameninţări şi atacuri, provocând mai ales pagube, dar nu şi victime, au crescut în ultimii ani în timp ce ţară implementa măsuri de austeritate confruntată cu cea mai gravă criză economică de la Al Doilea Război Mondial, notează Reuters.
Şeful băncii centrale a Greciei a primit două gloanţe de puşcă şi o scrisoare de ameninţare într-un plic acum doi ani. În 2013, ministrul de Finanţe a primit o scrisoare similară conţinând un glonţ, că un avertisment împotriva planurilor de confiscare a caselor ipotecate.
Guvernul de stânga al lui Alexis Tsipras a fost reales în septembrie pe baza unui mandat de a pune în aplicare măsuri de austeritate pe care a promis să le anuleze când era în opoziţie, aminteşte sursă citată.
Mulţi greci acuză Germania de astăzi, şeful creditorilor europeni, pentru programele de austeritate legate de un plan internaţional de salvare a ţării de 86 miliarde de euro convenit în august.
sursa. ziare.com