Prin Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, adoptată în 1992, parlamentul a condamnat aceste crime „săvârşite de organele de stat administrative, judiciare şi extrajudiciare în perioada regimului totalitar, cu încălcarea gravă a normelor de drept şi morale”. Acelaşi document stabilea că reabilitarea se efectuează de către MAI, Procuratura Generală şi instanţele judecătoreşti, primele două fiind obligate să examineze toate dosarele, inclusiv asupra cărora nu au fost depuse cereri de reabilitare. În ceea ce priveşte repunerea în drepturi, situaţia este mult mai confuză. Legea prevede că „persoanele supuse represiunilor şi ulterior reabilitate sunt reintegrate în drepturile politice, sociale şi civile, pierdute de acestea în legătură cu represiunile politice”. Or, după 18 ani de la adoptarea legii este greu de spus în ce măsură guvernul a asigurat această prevedere, inclusiv în ceea ce priveşte restituirea averilor naţionalizate.
Mai multe valuri de deportări
Între 1930 şi 1951 au existat mai multe valuri de deportări, pe diferite categorii: în 1930 au fost deportaţii 1.832 de „culaci” din RASSM; în noaptea din 12 spre 13 iunie 1941 – 19.109 persoane (4.862 familii) din rândurile „elementelor social-periculoase” din RSSM; în 1945 au fost deportaţi 1.207 (529 familii) de „nemţi”; în perioada 1946-1949 au fost deportaţi cei care au făcut serviciul militar în armata germană, „vlasovţii”, poliţiştii, jandarmii şi „alţi complici ai regimului antisovietic”, în total 2.482 de persoane (dosarele acestora se păstrează la locul deportării, în regiunea Irkutsk); în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949 au fost încărcate în trenuri 12.167 de familii de „culaci, moşieri, negustori şi sectanţi activi”; la 1 aprilie 1951 au fost deportaţi 2.617 de „sectanţi” (723 familii) din raioanele de nord ale RM (iehovişti, baptişti etc.). Potrivit calculelor noastre, au fost deportaţi, în total mai mult de 74 mii de oameni. Iurie Burcă, vicepreşedintele Comisiei pentru reabilitarea victimelor represiunilor politice din cadrul MAI, susţine că, conform legii, instituţia este responsabilă doar de reabilitarea a 12.167 de familii, adică de valul numit „Iug-Sud”, din 1949, şi că aproximativ 98% dintre cei deportaţi au primit deja certificate de reabilitare. Potrivit profesorului universitar Ion Şişcanu, ar fi vorba de peste 40 mii de persoane.
SIS-ul se face că nu ştie
Dacă MAI se ocupă numai de deportările din 1949, unde sunt celelalte dosare şi cine reabilitează persoanele care figurează în ele? De asemenea, cine reabilitează persoanele condamnate politic de NKVD, KGB, procuratură şi organele extrajudiciare („dvoici”, „troici”, „troici speciale”, „consfătuiri speciale” etc.), tribunalele militare şi instanţele judecătoreşti la împuşcare sau deportate între valurile la care face referire MAI?
Potrivit unui comunicat recent emis de SIS, în depozitele speciale de aici se află la păstrare 23.485 de dosare ale persoanelor condamnate politic. În alt context, SIS afirmă că au fost reabilitate 28.984 de persoane din 23.242 de dosare aflate în depozitul special pe care îl administrează. Totodată, ar fi rămas de examinat 736 de dosare în care nu se ştie câte persoane figurează. Dacă însumăm ultimele cifre de la SIS, obţinem 23.978 sau cu aproape 550 de dosare mai mult decât declara recent instituţia. Prin urmare, numărul dosarelor şi al persoanelor care aşteaptă să fie reabilitate este cu mult mai mare.
Potrivit lui Mihai Taşcă, secretarul Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar, cele peste 23 de mii de dosare la care face referire SIS aparţinând persoanelor supuse represiunilor politice, se referă la cei care au fost judecaţi, în mare parte de tribunalele militare, nu şi de organele extrajudiciare. Istoricul mai spune că o parte din aceste dosare, câteva mii, se află la MAI, iar alta la SIS.
Procesul de reabilitare continuă şi astăzi
Din 1989 şi până în prezent, Procuratura Generală a reabilitat 54.839 persoane, declarându-le victime ale regimului comunist. Doar în ultimii cinci ani, instituţia a examinat 2865 cereri de reabilitare şi a întocmit 2880 de certificate în privinţa a 4550 de persoane. În cele 54 de mii de reabilitaţi sunt incluşi şi 4.808 de basarabeni care şi-au făcut dreptate la Curtea Supremă de Justiţie, după ce procurorii le-au dat cerere de refuz. Chiar dacă legea mai spune că MAI şi Procuratura examinează cauzele de reabilitate „la cerere sau din oficiu”, instituţiile statului nu s-au grăbit să scoată de pe poliţe toate cazurile de condamnări ilegale.
Din 2005 până în prezent, la refuzurile procurorilor, Curtea Supremă de Justiţie a reabilitat 532 de persoane „condamnate ilegal de organele judiciare pentru comiterea infracţiunilor contrarevoluţionare”. Dintre acestea: 251 au fost condamnate „pentru agitaţie şi propagandă antisovietică”, 131 „pentru trădare de patrie”, 30 „pentru spionaj”; 58 „pentru stabilirea relaţiilor în scopuri contrarevoluţionare cu un stat străin sau cu reprezentanţii lui”; 17 „pentru neachitarea impozitelor şi neîndeplinirea planului de predare a pâinii la stat”; 25 „pentru acţiuni împotriva clasei muncitoreşti şi mişcării revoluţionare în cadrul exercitării unei funcţii secrete în timpul orânduirii ţariste sau guvernelor contrarevoluţionare din perioada războiului civil” etc.
În afară de cei condamnaţi politic, din noiembrie 1994 Procuratura Generală a fost abilitată să reabiliteze copiii persoanelor condamnate sau deportate, indiferent dacă s-au născut aici sau în locul de detenţie şi indiferent că au fost deportaţi împreună cu părinţii sau nu. Din această categorie, în ultimii cinci ani au fost reabilitate aproape 500 de persoane.
În 1995-1996, SIS a distrus peste 500 de dosare ale persoanelor supuse represiunilor politice
Mihai Taşcă declară că SIS, prin două procese-verbale, nr. A/326 din 05.07.1995 şi A/305 din 17.06.1996, a distrus peste 500 de dosare ale persoanelor supuse represiunilor politice. Actualmente, la cererea vreunei rude a persoanelor care a figurat în dosarul distrus de a vedea materialele în baza cărora au fost împuşcate sau duse în Siberia, SIS răspunde că nu există informaţii. „Păstrarea în continuare a acestor dosare într-o instituţie militarizată, cum este SIS, fără o evidenţă strictă, un control din partea societăţii civile, acces liber la ele, este riscantă. Nimeni nu poate garanta că nu vor mai apărea asemenea distrugeri de dosare precum cele din 1995 şi 1996”, menţionează istoricul.
Legea din 1992 mai spune că cele două instituţii abilitate cu reabilitarea sunt obligate să publice periodic în mass-media listele persoanelor reabilitate, cu indicarea principalelor date biografice, a acuzaţiilor pentru care au fost supuse represiunilor şi a temeiului reabilitării. Lucru care nu s-a întâmplat niciodată în cei 18 ani. Totodată, Legea mai prevede că cei care au participat la anchetarea persoanelor supuse represiunilor politice, precum şi lucrătorii organelor administrative sovietice şi de partid care intenţionat au falsificat materialele din respectivele dosare poartă răspundere penală. R. Moldova este deocamdată departe de prima condamnare de acest fel…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
