Victor Ponta reprezintă interesele ambelor state românești la Berlin
Potrivit agendei vizitei, Victor Ponta va fi primit cu ceremonial militar la Cancelaria Federală, va avea o întrevedere de un sfert de oră cu Angela Merkel, după care cei doi vor susţine declaraţii de presă.
Discuţiile vor continua însă la un dineu oferit de Angela Merkel în onoarea lui Victor Ponta. „Având în vedere că ultima vizită la acest nivel la Berlin a avut loc în anul 2006, obiectivele premierului Victor Ponta se înscriu în linia întăririi relaţiilor economice şi politice, discutându-se şi teme bilaterale şi europene de actualitate. De asemenea, un element important al acestei vizite îl reprezintă încurajarea investiţiilor germane în România, ultimele luni aducând în România noi proiecte de sute de milioane de euro”, a anunţat Guvernul.
Reamintim că, anterior plecării în Germania, premierul român a declarat pentru Deutsche Welle că România trebuie să se coordoneze cu Germania cu privire la ceea ce pentru România reprezintă prioritatea zero şi anume Republica Moldova şi drumul european al acesteia, sprijinirea coaliţiei pro-europene, precum şi susţinerea la summit-ul de la Vilnius a unui acord de asociere la Uniunea Europeană. Prim-ministrul României a mai precizat în cadrul interviului acordat publicaţiei germane că vocea Germaniei în Europa este esenţială în raport cu parcursul Republicii Moldova, iar interesele şi politica Berlinului faţă de atragerea Republicii Moldova în sfera Uniunii Europene este o politică sută la sută identică cu interesul României.
Timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!