Politică

Victor Ponta şi Klaus Iohannis intră în campania electorală a turului II

Aceştia vor verifica procesele-verbale întocmite în secţiile de votare din ţară şi din străinătate. Ieri, Curtea Constituţională a respins 12 cereri de anulare a primului tur de scrutin, printre care şi cea formulată de Monica Macovei.

Potrivit Biroului Electoral Central, Victor Ponta şi Klaus Iohannis au fost primii doi cei mai votaţi candidaţi, în primul tur de scrutin. Candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a obţinut 40,44 la sută din voturi, iar candidatul ACL, Klaus Iohannis, 30,37 la sută.

Patru foşti candidaţi independenţi şi trei susţinuţi de partide şi-au anunţat opţiunile de vot pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Cei mai mulţi l-au ales pe Victor Ponta, în timp ce Klaus Iohannis contează în principal pe Monica Macovei. UDMR a ales echidistanţa, în timp ce Elena Udrea păstrează tăcerea.

Pe Victor Ponta îl vor sprijini Călin Popescu-Tăriceanu, Teodor Meleşcanu, Corneliu Vadim Tudor şi Dan Diaconescu.

Lui Klaus Iohannis i se alătură în bătălia pentru prima funcţie în stat Monica Macovei, Mircea Amariţei, fostul candidat al partidului ProDemo, şi Zsolt Szilagyi, fostul candidat al PPMT.

Gheorghe Funar a îndemnat la boicot, iar Elena Udrea spune că încă se mai consultă cu membrii de partid.

VICTOR PONTA 40,44%

Călin Popescu Tăriceanu 5,36%

Teodor Meleşcanu 1,09%

Corneliu Vadim Tudor (PRM) 3,68%

Dan Diaconescu (PPDD) 4,03%

***

KLAUS IOHANNIS 30,37%

Monica Macovei 4,44%

Mircea Amariţei (PRODEMO) 0,08%

Zsolt Szilagyi (PPMT) 0,56%

sursa: digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *