Victor Țopa, căutat de INTERPOL
Poliţia moldovenească l-a dat în căutare încă înainte de condamnarea sa pentru ”sechestrare de persoane, şantaj şi estorcare de bunuri în proporţii deosebit de mari”. Dacă atunci motiv pentru darea în căutare genearală a fost în refuzul acestuia de a se prezenta la citaţia judecătorului, acum Victor Țopa are calitatea, potrivit organelor de anchetă, de ”infractor condamnat de instanţă”.
Lilian Rudei, procurorul de la Procuratura Anticorupție care a instrumentat acest caz, de asemeni a confirmat pentru HotNews.md că Victor Țopa este căutat de INTERPOL și imediat ce va fi găsit, va fi arestat și extrădat autorităților din R. Moldova. Lilian Rudei a mai precizat că după ce va ajunge în țară, Victor Țopa va trebui să-și ispășească pedeapsa conform deciziei instanței de judecată.
În august 2010 pe numele lui Victor Țopa a fost pornit un dosar penal pentru sechestrarea, șantajarea şi delapidarea forţată a Galinei Proidisvet de un pachet de acţiuni ale Victoriabank. Victor Ţopa, a fost condamnat în data de 19 octombrie de Judecătoria Buiucani din Chișinău la zece ani de detenţie.
Sursa: hotnews.md