Victoria Danila, mama care a inventat haine pentru copiii născuți prematur
– Descrie-mi, te rog, în ce constă proiectul tău de afacere?
– Afacerea mea constă în producerea în serii mici a îmbrăcămintei pentru copiii născuți prematur și a celor cu masa corpului redusă la naștere (mai mică de 2,5 kg). Produsele confecționate prezintă soluții inovative adaptate cerințelor morfometrice ale copiilor.
– De ce ai hotărât să faci îmbrăcăminte pentru copiii născuți prematur?
– Pentru că am născut și eu o fetiță la 33 de săptămâni și am văzut că e foarte complicat să o îmbrac în hăinuțele pe care le-am cumpărat în magazinele noastre, deoarece orice deschidere, orice dezbrăcare provoca pierderea temperaturii corpului. Pentru astfel de copii, menținerea unei temperaturi potrivite a corpului este foarte importantă pentru că ei își recuperează forțele foarte greu, ca să lupte pentru viață. Și pentru că sunt modelier vestimentar (și lector UTM) mi-am propus să confecționez chiar eu hăinuțele de care am nevoie. Am elaborat câteva schițe, am făcut câteva hăinuțe și iată de aici a pornit toată afacerea. Bine, eu mi-am îmbrăcat copilul, dar sunt și alți copii care au nevoie de asta.
– Se pare că această afacere are și o încărcătură emoțională puternică.
– Desigur. Nașterea celui de-al doilea copil a și fost impulsul întregului proiect, pentru că m-am confruntat eu cu o problemă. În România, la fel, nu sunt hăinuțe pentru copiii născuți prematur. Cercetând piața internațională, am aflat că doar în unele state europene se confecționează astfel de articole, dar nici acelea nu sunt adaptate pe deplin necesităților de îngrijire a bebelușilor. Eu am proiectat hăinuțe ce permit o înfășurare ușoară, fiind accesibile pentru diferite instrumente medicale de neonatologie. De fapt, proiectul meu a fost inițial o cercetare, am studiat foarte mult, după care am început să-mi fac produsele. M-am consultat și cu un pediatru-neonatolog ca să adaptez hăinuțele la necesitățile copiilor prematuri. Acum însă vreau ca proiectul să se dezvolte într-o afacere, pentru că îmi propun să confecționez haine pentru bebeluși și să le pun în vânzare. Am înregistrat deja produsele ca modele noi la AGEPI și am participat la expozițiile INFOINVENT 2015 (Chișinău), EUROINVENT (Iași) și Inventica 2016 (Iași) la care am fost premiată cu patru medalii de aur pentru invenție.
– Felicitări. Știu că ai participat și la Concursul național de business planuri pentru tineri. Cum a fost văzut proiectul tău de către experți?
– Am fost întrebată la concurs de ce fac haine când piața este inundată de ele. Când am demonstrat că produsul meu este o noutate și, de fapt, o invenție, întrebări nu au mai fost. În cadrul concursului am aflat tot ce ține de elaborarea unui plan de afaceri, iar experții economici și antreprenoriali mi-au pus pe policioare toate ideile mele. În final, am luat premiul III, în valoare de 50 mii lei, un suport foarte necesar.
– Ai investit deja acești bani?
– Recent, am cumpărat utilajul necesar. Urmează ca eu și o colegă să pornim lucrul în atelierul nostru.
– A fost dificil să treci toate procedurile birocratice pentru a porni o afacere?
– Acum e foarte simplu să-ți înregistrezi întreprinderea, poți să pui pe cont de la o sută de lei și până la cât vrei. Nu e ca înainte, când trebuia să ai un capital social minim de 5400 de lei pentru a fonda un SRL. E mai greu să menții afacerea activă. Deocamdată nu sunt plătitor TVA pentru că încă nu am venit. Abia sunt la început de cale. Însă aș vrea să mulțumesc tuturor celor care m-au susținut până acum în acest proiect.
– Înțeleg că hainele pe care le produci au o destinație specifică, crezi că vor fi solicitate?
– Sunt optimistă, cred că o să reușesc, am câteva comenzi. Eu inițial am creat câteva haine și le-am donat Secției copii prematuri de la Centru Mamei și Copilului ca să știu dacă corespund recomandărilor medicale, pentru că vreau să fac haine într-adevăr utile, nu doar pentru că mie îmi place. Aveți dreptate, hăinuțele au destinație specifică și e greu să ajungi la potențiali clienți și să te faci auzită, pentru că nu e vorba de un produs pe care îl poți găsi în toate magazinele.
– Asta înseamnă că trebuie să comunici cu alte mame care au copii născuți prematur.
– Eu sunt membră a Asociației „Unu și Unu” din România, a cărei misiune este de a îmbunătăți sănătatea bebelușilor născuți înainte de termen și a celor abandonați. Împreună cu câteva mămici am creat recent o organizație similară în Republica Moldova, pe care am numit-o Comunitatea părinților copiilor născuți prematur „VITAE”. Noi vom încerca să oferim consultanță și ajutor părinților care au copii născuți prematur, pentru că ei trec, într-adevăr, prin momente grele. În același timp, facem și donații. De exemplu, în aprilie, chiar înainte să fondăm organizația, am donat Centrului Mamei și Copilului câteva cuiburi și îmbrăcăminte pentru copiii născuți prematur. În general, mămicile nu sunt pregătite psihologic când ajung în asemenea situație. Ele au nevoie de o consiliere, ca să aibă putere să fie alături de copil. Din păcate, sunt mame care abandonează copiii născuți prematur. Totuși, chiar dacă bebelușul cântărește doar 700 g sau 1,8 kg, el simte prezența mamei alături. Ea trebuie să-l ajute să lupte pentru viață. Printre membrii organizației sunt femei care într-adevăr au fost marcate de evenimentul acesta și vor să ajute, pentru că în Moldova se nasc prematur peste 2000 de copii. Schimbul de experiență te încurajează, te motivează să devii mai optimistă, mai puternică. Sperăm ca să ajutăm mamele să fie mai stăpâne pe sine când vor ajunge în asemenea situație.
Articol elaborat în cadrul proiectului „Sensibilizarea opiniei publice privind echilibrul de gen în spațiul politic și de afaceri”, implementat de IDIS „Viitorul”, cu suportul proiectului „Susținerea Instituțiilor Naționale pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Omului (INPPDO), conform recomandărilor Comitetelor Convențiilor ONU și Revizuirii Periodice Universale (UPR)”. Proiectul este finanțat de Ministerul Afacerilor Externe din Norvegia, cofinanțat și implementat de PNUD Moldova și Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR)".