Economie

Victoriabank alături de tinerele talente ale Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru şi Film – „ClassFest”

Pentru a doua oară, Academia de Muzică Teatru şi Arte Plastice îşi propune să adune împreună cei mai fideli spectatori, cei mai buni actori şi cei mai buni creatori de frumos într-un festival unic internaţional – Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru şi Film „ClassFest”. Mai mult, Victoriabank este sponsorul general al acestui eveniment cultural-artistic, de anvergură internaţională.

„Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru şi Film este unul din cele mai frumoase evenimente culturale, organizate la noi pentru tineri studenţi şi toţi cei interesaţi de promovarea valorilor cultural-artistice. Evenimentul este organizat a doua oară, ceea ce dovedeşte că festivalul se bucură tot mai mult de atenţie din partea tinerilor, lucru important nu doar pentru această ediţie, dar şi pentru cele viitoare. Acest festival este un adevărat dialog intercultural, locul potrivit unde tinerii şi studenţii pot să-şi demonstreze talentul experţilor din domeniu. De asemenea, este o experienţă nesăbuită pentru ei. Din aceste motive, Victoriabank sprijină cu plăcere acest proiect, aşa cum o face de multe ori atunci când este vorba de tineri talentaţi, gata să răspundă provocărilor”, a declarat Natalia Politov-Cangaş, Preşedinte BC „Victoriabank” S.A.

Marina Gospodarenco, Director Direcţie Strategie şi Marketing: „Suntem încântaţi de talentul şi îndemânarea cu care explorează scena artiştii noştri. De aceea ne-am şi propus să susţinem acest festival pentru ca tinerii noştri studenţi de la Academia de Muzică Teatru şi Arte Plastice să poată comunica mai liber şi eficient cu semenii lor din alte state”.

Ajuns la a doua ediţie, festivalul reprezintă o unică acţiune artistică internaţională şi îşi propune să menţină şi să dezvolte dialogul intercultural şi schimbul de experienţă dintre şcolile de teatru şi film din Republica Moldova, România, Rusia, Ucraina, Slovacia, Georgia, Germania, Belarus, Polonia si Republica Cehă.

Festivalul va cuprinde două secţiuni, cea de Teatru şi cea de Film. În cadrul festivalului vor fi jucate în scenă cele mai renumite spectacole precum” Comedia unui om bogat” şi „Lazarus” de Pavel Kyrmezer, „INSANE” de William Shakespeare, „Unde-i aţa mai subţire, acolo se rupe” de I.S Turghenev. De asemenea vor fi rulate filme de acţiune, documentare, filme de aventură, filme jurnal, dramă, realizate de către studenţii din toate ţările participante la festival.

Susţinerea acestui festival se încadrează în şirul de evenimente dedicate susţinerii valorilor sociale şi a culturii tinerii generaţii, în cadrul unui amplu program de responsabilitate social corporativă întitulat – „Deschide uşile spre Viitor!”, prin care Victoriabank şi-a propus să aducă un licăr de înţelegere tuturor membrilor societăţii, şi mai întâi de toate celor care au nevoie de aceasta. Cu o nespusă dorinţă de a înţelege, a asculta şi a contribui la rezolvarea unor probleme societale, programul de responsabilitate socială al Victoriabank capătă contur evident, fapt datorat în primul rând respectului pe care îl are faţă de societatea în care activează. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *