Timpul Liber

VictoriaShopping Awards – o gală spectaculoasă organizată de Victoriabank!

Îmbrăcată în haine de sărbătoare, echipa de la Victoriabank a savurat alături de oaspeţi momentele de bucurie prilejuite de cele mai calde cuvinte şi felicitări. Manifestarea a avut loc sâmbătă, 3 decembrie, în incinta Shoping MallDova, într-o ambianţă deosebită şi reconfortantă. La eveniment au participat reprezentanţi ai băncii, parteneri, clienţi ai proiectului, vizitatori şi mulţi curioşi atraşi de muzica ce a însoţit întreaga festivitate. Tonusul sărbătorii a fost ridicat de vocea inconfundabilă a Nataliei Gordienco, care a interpretat câteva piese din noul său album.

Victoriabank, împreună cu partenerii săi, şi-a aşteptat oaspeţii, clienţii şi vizitatorii mall-ului cu un program inedit plin de surprize. Aceştia au fost surprinşi cu prezentări de modă în care au fost expuse cele mai noi articole vestimentare şi accesorii, concursuri cu vouchere, certificate băneşti, masterclass-uri şi multe alte activităţi distractive. Prima parte a programului a început însă cu o ploaie de surprize – „VictoriaShoping Awards” – în care Victoriabank a premiat toţi partenerii proiectului VictoriaShoping. Este vorba despre locaţiile comerciale ce oferă clienţilor reduceri la achitarea cu cardul Victoriabank, pentru rezultate remarcabile în cadrul proiectului. Surpriza serii pregătită de Victoriabank pentru vizitatori a fost o tombolă cu multe premii valoroase de la partenerii proiectului. Astfel, toţi cei care în perioada 1 noiembrie – 3 decembrie au achitat cu cardul Victoriabank în magazinele partenere ale proiectului VictoriaShopping, au fost recompensaţi. Premiile au fost nemaipomenit de captivante – certificate în valoare de 3000, 2000, 1500, 1000, 500, 300 lei de la Swarovski, Nike, Milavitsa, Lita Stil, Ice Bravo, Pupa , Debenhams, Diverta, Megasun, Studio Artis, Afrodita, parfumuri de la Capriz , colecţie vin fabula de la Wine.md, încălţăminte de la Sandallini, tehnică de la Lumea Laptopurilor etc.

În discursul său, directorul direcţiei carduri bancare, Vladimir Stovbun, a menţionat că ideea proiectului este de a oferi clienţilor un singur card bancar cu care pot beneficia ca să aibă reduceri într-o reţea mare de puncte comerciale şi să le fie mai comod decât în cazul în care ar folosi 20 sau chiar 30 de carduri de reduceri. El a adăugat că două lucruri tentează cel mai mult în acest proiect: reţeaua mare de locaţii comerciale, care numără la moment peste 250 de parteneri şi reducerile semnificative oferite clienţilor, de la -3 până la -30%.

Unul dintre premianţii „VictoriaShoping Award” este managerul de vânzări al companiei Eco Sport Gym, Alexandru Guţu. El a ţinut să mulţumească Victoriabank pentru trofeu, adresându-i totodată şi un cuvânt de felicitare. „Pentru mine acest premiu înseamnă o loialitate între companiile noastre. Suntem mândri să avem un astfel de partener precum Victoriabank, care este un susţinător demn de toată încrederea. De asemenea, parteneriatul cu Victoriabank înseamnă facilitate, siguranţă şi un viitor asigurat. Cu acest prilej le doresc multă prosperitate”, a ţinut să menţioneze managerul de vânzări.

Ludmila Kliuchnikoff, reprezentat al salonului Kliuchnikoff , de asemenea şi-a exprimat gratitudinea faţă de reprezentanţii Victoriabank, precizând că acest premiu este de fapt rodul celor trei ani de parteneriat cu această bancă. „Salonul Kliuchnikoff se numără printre primii parteneri ai proiectului VictoriaShoping, de aceea am şi fost nominalizaţi în calitate de Pionieri VictoriaShopping. Acest premiu reprezintă o mare recompensă. Mult succes şi prosperitate pe viitor. Încurajez şi pe alţi agenţi economici să devină parteneri ai proiectului Victoriashopping, fiindcă vor obţine numai beneficii”, a spus reprezentanta salonului.

Victoriabank a lansat în luna octombrie 2008 – primul proiect grandios de reduceri în Moldova. VictoriaShopping reprezintă o comunitate formată din toţi clienţii Victoriabank, deţinători de carduri care beneficiază de până la 30 % reducere, la simpla achitare cu cardul, într-o reţea mare de puncte comerciale, cum ar fi magazine de vestimentaţie, farmacii, spălătorii şi servicii auto, restaurante, localuri de agrement, centre de instruire precum şi altele.

Nadia Tătaru

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *