(VIDEO 3D) Arbitrii şi-au făcut “datoria”: Chile – Elveţia 1-0
Puţini suporteri ai fenomenului fotbal se aşteptau ca Elveţia să producă o mare surpriză la acest Campionat Mondial şi să învingă Spania, deţinătoarea titlului european. Cu toate acestea, echipa lui Hitzfeld a făcut un joc defensiv perfect şi se impunea la finele partidei cu scorul de 1-0, în timp ce chilienii învingeau cu acelaşi scor pe Honduras. Astfel, pe stadionul Port Elizabeth se prefigura un “derby” între primele două clasate ale Grupei H, Chile şi Elveţia, învingătoarea urmând a lua o opţiune importantă pentru calificarea în optimile de finală ale Campionatului Mondial.
Importanţa celor trei puncte puse în joc şi-a spus cuvântul, o singură fază demnă de menţionat înregistrându-se în primele 30 de minute, portarul Benaglio fiind serios întins de şuturile de la distanţă expediate de Vidal şi Carmona în minutul 11. După patru cartonaşe galbene, arbitrul saudit Khalil al Gamdi îl scoate si pe cel roşu (minutul 31), eliminându-l pe Behrami, în urma unei uşoare loviri cu cotul a acestuia. Chilienii încheie repriza în ofensivă, Sanchez şutând slab, pe centrul porţii, dintr-o poziţie bună. În ciuda omului în plus avut de chilieni mai bine de un sfert de oră, repriza s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.
Sud-americanii încep în forţă mitanul secund şi marchează prin Sanchez, în minutul 49, însă golul a fost corect anulat pentru o poziţie de offside a lui Beusejour. Partida trenează, nervii predominând după deciziile slabe luate de arbitrul saudit, fazele de poartă lipsind cu desăvârşire în ciuda iniţiativelor chiliene de a pune presiune la poarta lui Benaglio. Cu un sfert de oră până la final, Chile deschide scorul prin Mark Gonzalez, care a reluat cu capul în poarta goală o centrare a lui Paredes, cel ce îl ademenise pe Benaglio în colţul careului mic. Micile “escapade” elveţiene în ofensivă, care caută golul egalizator, sunt foarte aproape să fie amendate de chilieni, Paredes reluând din 12 metri mult peste poarta lui Benaglio, din postură de 1 la 1 cu portarul elveţian. Frumuseţea jocului este salvată de ultimele faze, Paredes putând dubla avantajul chilian, iar Derdiyok restabili egalitatea pe tabela, însă şuturile celor doi jucători au trecut de puţin pe lângă ţintă.
Chile învinge astfel cu scorul de 1-0 prin golul lui Mark Gonzalez, însă calificarea în optimi nu este nici pe de parte jucată, un succes al Elveţiei în partida cu Honduras, coroborat cu două victorii ale Spaniei în disputele cu sud-americanii şi cu Honduras putând lăsa pe chilieni în afara primelor două locuri.
Sursa: sport365
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!