CSI / Rusia

VIDEO. A murit un opozant al lui Putin: Era nepotul lui Leon Troțki

Nepotul și păstrătorul moştenirii revoluţionarului comunist rus Leon Troţki, Esteban Volkov, a murit în Ciudad de Mexico la vârsta de 97 de ani, a anunţat muzeul pe care l-a fondat, potrivit AFP.

”Directorul, camaradul şi prietenul nostru Esteban Volkov a părăsit această lume la vârsta de 97 de ani”, a anunţat Muzeul Casa Leon Troţki pe pagina sa de Facebook.

Muzeul se află în casa din Ciudad de Mexico în care Troţki, exilat în Mexic în ianuarie 1937, a trăit până la asasinarea sa în august 1940.

Născut în Ucraina în 1926, Esteban Volkov a ajuns în Mexic la vârsta de 13 ani datorită eforturilor bunicului său. Mama sa, Zinaida – fiica lui Troţki – s-a sinucis la Paris în timp ce fugea de regimul lui Iosif Stalin, iar tatăl său a fost trimis în gulag în anii 1930.

În Mexic, a fost considerat ultimul martor în viaţă al asasinării lui Leon Troţki, ucis cu o lovitură de piolet în cap de agentul secret NKVD Ramon Mercader.

Într-un interviu acordat BBC, Volkov a povestit că se întorcea de la şcoală când a văzut o maşină de poliţie în faţa casei în care locuia cu bunicul său, apoi corpul însângerat al acestuia pe jos.

După această crimă, Volkov a continuat să trăiască în Mexic, unde a studiat chimia iar, în 1990, a fondat muzeul în fosta casă a lui Leon Troţki din cartierul Coyoacán.

Volkov ”a îndeplinit cea mai importantă sarcină a vieţii sale: apărarea ideilor şi a parcursului bunicului său”, a precizat muzeul în comunicat.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *