Actualitate

VIDEO / Astăzi este marcată „Ziua europeană privind protecția copiilor împotriva exploatării și abuzurilor sexuale”. Câte cazuri s-a înregistrat în țară

Anul acesta participanții au ținut să sensibilizeze comunitatea cu privire la exploatarea sexuală și abuzul sexual asupra copiilor în mediu online şi offline. Acest fapt este dictat de o statistică tristă la nivel mondial, care confirmă înregistrarea a peste 57 de mii cazuri de abuz sexual în mediul online, iar 98% din victime sunt copii cu vârsta de până la 15 ani.

Din anul 2011, odată cu ratificarea Convenţiei Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale, Republica Moldova a întreprins mai multe măsuri necesare informării părinților, educatorilor, medicilor și altor factori de decizie despre abuzul sexual asupra copilului, consecințele și modalitățile de prevenire ale acestuia, una din care este educarea corectă a copiilor prin discuții deschise și apropierea de aceștia.

Luând în considerare, însă, extinderea rapidă a internetului în țară, aceste statistici, dacă nu sunt luate măsuri complexe de prevenire și educare a copiilor, pot crește rapid. În acest context, Poliția recomandă părinților și educatorilor:

– să i-a atitudine atunci când observă schimbări de comportament la copil;

– să cunoască cine sunt prietenii copilului, inclusiv în mediul online;

– să cunoască unde și cu cine este copilul său, atunci când nu este acasă

– să sesizeze Poliția la 902/112, dacă au aflat despre un posibil caz de abuz sexual asupra copilului.

Părinții de asemenea, se pot adresa specialistului în protecţia copilului din localitate sa, care poate fi primarul sau asistentul social comunitar. Mai multe sfaturi, informație utilă, dar și susținere specializată pot fi găsite pe www.siguronline.md sau la numărul de telefon 116111 (telefonul copilului).

Sursa: Realitatea.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *