Cu această ocazie, pentru prima oară după cel de-al doilea război mondial, frontiera româno-sovietică a putut fi traversată fără acte. În mod simbolic, la acest eveniment au fost lansate flori pe apa Prutului, de pe ambele maluri. Acest detaliu a dat numele acţiunilor respective.

Primul Pod de Flori

A avut loc pe 6 mai 1990. În cadrul acţiunii, locuitorilor din România li s-a permis ca în ziua respectivă, între orele 13:00 şi 19:00, să treacă Prutul în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM) fără paşaport şi viză. De-a lungul frontierei de 700 km de pe Prut, au fost create opt puncte de trecere: Miorcani – Pererita, Stânca – Costeşti, Iaşi – Sculeni, Ungheni – Pod Ungheni, Albiţa – Leuşeni, Fălciu – Ţiganca, Oancea – Cahul şi Galaţi – Giurgiuleşti. La eveniment au participat aproximativ 1.200.000 de oameni. „Zecile de mii de români de pe ambele maluri au răbufnit ca un fluviu. Românii (de la Vest de Prut – n.r.) au fost primii care au intrat în URSS fără permisiune”, povesteşte ministrul Culturii şi Cultelor de atunci, Ion Ungureanu. După această acţiune, procedurile de trecere a frontierei sovieto-române au fost simplificate considerabil.

Al doilea Pod de Flori

S-a desfăşurat pe 16 iunie 1991. De data aceasta, locuitorii din Republica Moldova au putut să treacă fără acte hotarul în România.

Mărturii

„Era o tensiune emoţională de nedescris. Oamenii se strigau pe nume unii pe alţii şi se regăseau după ani şi ani. La un moment dat, de partea cealaltă a râului s-a aruncat un bărbat în apă şi a început să vină spre basarabenii de dincoace. Ai mei din Pererâta stăteau încremeniţi. Aveau mari emoţii şi nu îndrăzneau să facă nici o mişcare până s-a aruncat un pererâtean în apă. După el au pornit şi ceilalţi. S-au întâlnit toţi la mijlocul Prutului şi au încins acolo, în apă, o horă, lucru nemaivăzut şi nemaiauzit nicăieri în altă parte a lumii. De aceea spun că par caraghioşi astăzi cei care ironizează Podul de Flori. Nu poate fi ironizată lacrima bucuriei.”

—Grigore Vieru, într-un interviu difuzat în mai 2008

„La Pod, în satul meu, venise şi un medic din Chişinău cu baieţelul său care să fi avut vreo patru anişori şi căruia tatăl său îi promisese încă la Chişinău că va vedea români. Cei de pe malul drept erau uzi leoarcă. Oamenii din Pererâta mea aduseseră în fugă haine uscate pentru oaspeţii doriţi. Se vorbea într-o limbă comună – în română. După două-trei păhăruţe de ţuică începuseră să cânte – intonau aceleaşi cântece comune. La vârsta când încă nu era atins de minciunile noastre lingvistice, băieţelul medicului întrebase cu o naivitate cuceritoare pe tatăl său: ,,Tată, mi-ai promis să-mi arăţi români. Care-s ei?”

—Grigore Vieru, Primul Testament

O bătrână de 83 de ani, din Albița se duce în fiecare zi pe malul Prutului ca să-și amintească de ”unirea” din ‘90. Uneori polițiștii de frontieră o găsesc pe malul Prutului, aproape de apă, sprijinită în bastonul de lemn și privind țintă peste hotarul de unde începe Basarabia (actuala Repuplica Moldova). „Zi de zi vin și mă uit la Prut. Să văd dacă mai este la locul lui“. Despre unirea spirituală de o zi a RSSM (actuala R. Moldova) cu Romania, din mai 1990, batrâna își amintește cu drag. „Mi-am chemat copiii de la Iași, de la Huși să vină. M-am trezit de la cinci dimineața si, cu toții, ne-am dus la vamă. Podul gemea de lume, de copii, de veterani de razboi cu decorații grele și de flori, multe flori“ spune – Ileana Mistreanu printre lacrimi.

„Farmecul acestei binecuvântate zile poate fi definit la infinit. Strigătele românilor de pe ambele maluri ale Prutului și îmbrățișările calde veneau fierbinți, veneau să strecoare în sufletele oamenilor un fior de dragoste, sfințenie și frăție. Milioanele de flori aruncate-n Prut au format un adevărat pod plutitor, care era simbolul frăției, dorinței de apropiere, istoriei comune. Toți priveau în extaz acele clipe unice, pline de reverie, inimele tuturor vibrau. Vise înalte și răscolitoare îi învăluiau pe toți cei prezenți, care călcau pe trandafiri, pe flori nemuritoare."

—Vlada Afteni

Podul de Flori s-a înscris în cronicile istoriei ca un eveniment foarte rar şi de o mare importanță, care ne spune că poporul creştin român trăieşte pe ambele maluri ale Prutului în ciuda tuturor vitregiilor istorice. Sîngele apă nu se face!

Republica Moldova (succesoarea Basarabiei ţariste) este pământ românesc şi creştin, iar limba şi credinţa sunt cele mai de preţ probe ale unităţii poporului român de pe ambele maluri ale Prutului.

Bibliografie (surse):

1. Vieru, Grigore (2008). Taina care mă apără. Iaşi: Editura Princeps.
2. Snegur, Mircea (2007). Labirintul destinului. Memorii. Vol. I. Chişinău: Fundaţia Draghiştea.
3. Evenimentul Vaslui – „Poveştile Prutului” articol din 28.06.2007.
4. Vlada Afteni, autor.

Sursa: istoria.md