MoldovaUE / Nato

VIDEO/ Cele opt state Baltice și Nordice susțin aderarea Republicii Moldova la UE

Cei opt președinți de Parlamente ai Statelor Baltice și Nordice (NB8) și-au exprimat susținerea pentru Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, inclusiv în contextul depunerii cererii. O asemenea susținere a fost exprimată astăzi, 31 mai, la Chișinău, unde cei 8 președinți se află într-o vizită oficială în țara noastră, la invitația șefului Legislativului Igor Grosu, scrie Realitatea.md.

Totodată, oficialii celor 8 țări baltice și nordice și-au reiterat și susținerea integrității teritoriale și a suveranității țării noastre, iar un subiect aparte a servit și solidaritatea manifestată de Republica Moldova în contextul crizei refugiaților, provocată de către războiul din Ucraina.

Președintele Parlamentului Republicii Moldova Igor Grosu: „Două evenimente marchează destinul Moldovei de astăzi. Avem un război la hotar, care afectează creșterea economică. Pe dea altă parte Moldova a depus cererea de aderare la UE și va duce la dezvoltarea și creșterea gradului de securitate. Deschiderea piețelor statelor pe care le reprezentați va fi un suport enorm pentru agenții economici și pentru noi ca stat. Eficiența energetică, mediu, agricultură și turism sunt sectoarele în care putem să ne aprofundăm cooperarea. De asemenea, am stabilit să cooperăm în domeniul comunicării strategice și securității informaționale. Integrarea europeană este proiectul de țară. Suntem pregătiți să lucrăm cu dăruire pentru a atinge acest succes. Ar fi un imens semnal de încredere și susținere pentru cetățeni în procesul de aderare. Vă rog să ne ajutați și să deveniți ambasadorii Republicii Moldova în UE. Știm că integrarea europeană înseamnă, înainte de toate, foarte multă muncă. Acest proces înseamnă eforturi susținute, comune, ale instituțiilor publice, ale mediului de afaceri, ale societății civile și ale cetățenilor, pentru a aduce în ordine țara. Suntem pregătiți să lucrăm cu dăruire, atât timp cât va fi nevoie, în această direcție. Drumul începe totuși cu un pas, așa că sper să fiți alături de noi în acest prim pas esențial care este dobândirea statutului de stat candidat. Ar fi un imens semnal de încredere și o motivație suplimentară pentru stat și cetățeni, o veste bună atât de mult așteptată”.

Președintele Parlamentului Lituaniei: „Vizita NB8 este un semnal a țării noastre față de condamnarea războiul din Ucraina. Noi vom susține țara voastră în dezvoltarea și atingerea obiectivului propus. Multe țări din parteneriatul Estic depind acum de sfârșitul acestui război din Ucraina, absolut nejustificat. Lituania înțelege situația în care s-a pomenit Republica Moldova. Nu există nici un dubiu că merită susținerea noastră. Asistența ar trebui să fie largă și să acopere domenii economice, politice și energetice. Regiunea transnistreană este parte a Republicii Moldova, noi susținem integritatea teritorială a țării. Lituania și-a declarat mereu susținerea pentru aderarea la UE a Republicii Moldova”.

Președintele Parlamentului Estoniei: „Ne-am exprimat sprijinul pentru poporul dumneavoastră de aderare la UE. Agresiunea rusă din Ucraina a pus mare presiune pe țara dumneavoastră. Aveți nevoie de mai multă susținere din partea UE. Noi vă vom susține evorturile pentru a deveni membri în UE”.

Președintele Parlamentului Finlandei: „Prin această vizită în țara dumneavoastră ne demonstrăm solidaritatea cu Republica Moldova. Apreciem ospitalitatea Moldovei foarte mult. Noi continuăm să susținem țara voastră, integritatea teritorială și suveranitatea. Am susținut ani la rând societatea civilă, domeniul energetic și alte sectoare ale Republicii Moldova prin fondurile și finanțările pe care le-am alocat. Ambiția dumneavoastră arată că vă doriți să ajungeți în familia UE. Nu va fi ușor, va fi nevoie de muncă foarte grea. Țările mici europene au trecut prin acest proces și au reușit. Eu vă doresc mult succes”.

Președintele Parlamentului Islandei: „Pentru noi este o vizită foarte importantă. Vă admirăm că ați primit un număr mare de refugiați ucraineni. În Islanda vă susținem că faceți aceste eforturi. Deși nu suntem membră a UE vă susținem eforturile de aderare la comunitate. Înțelegem problema energetică majoră prin care treceți și am putea dezvolta relații în domeniul energiei regenerabile, deoarece avem experiența necesară”.

Președintele Parlamentului Letoniei: „Letonia acordă mare atenție Moldovei la nivel bilateral. Vizita în Moldova este un semn înalt al solidarității cu Moldova și a prieteniei noastre. Din cauza războiului din Ucraina a venit timpul valorilor ce definesc viitorul. Letonia sprijină doleanțele de accedere la UE a Moldovei. Trebuie să ne coordonăm sprijinul pentru Moldova și Ucraina din cauza războiului pornit de Rusia, care afectează și distruge aceste țări pe plan economic și al infrastructurii și al posibilităților. Reiterăm sprijinul nostru pentru integritatea teritorială a Moldovei și recunoștința pentru aportul adus în gestionarea crizei umanitare provocată de agresiunea rusă”.

Președintele Parlamentului Norvegiei: „Ne manifestăm susținerea față de lupta cu corupția și pornirea spre un stat de drept. Cred că este foarte bine ca țările baltice și Moldova să-și unească forțele pentru a susține poporul ucrainean. Știu că războiul din Ucraina are un impact foarte negativ asupra Moldovei, iar noi ar trebuie să vă susținem pentru a putea face față acestor provocări”.

Președintele Parlamentului Suediei: „Din partea noastră vă susținem ca integritate teritorială, principiu și mai important după agresiunea rusească din Ucraina. Ambiția dumneavoastră europeană creează o speranță pentru cetățeni și chiar pentru continentul nostru. Cred că ambiția voastră de a vă reforma țara, sistemul judiciar, de a obține o independență energetică e o speranță mare pentru țară și cetățeni, care-și văd viitorul în UE. Aderarea la UE presupune multe angajamente, dar merită”.

Președintele Parlamentului Danemarciei: „Ați ales o cale democratică cu o ambiție puternică. Danemarca este gata să susțină reformele asumate: reformele în justiției și a statului de drept, precum și cele din domeniul energetic. Susținem integritatea Moldovei”.

Vă amintim că, cei opt președinți ai Parlamentelor din statele baltice și nordice efectuează o vizită de lucru în țara noastră, la inițiativa președintelui Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu.

Agenda vizitei oficialilor a cuprins vizita la Centrul „Moldexpo”, unde sunt cazați refugiații ucraineni, o conferință de presă comună susținută la Parlament, plantarea arborilor în scuarul Legislativului, precum și întrevederi cu prim-ministra Natalia Gavrilița, dar și discuții cu reprezentanții societății civile.

„Nord-Baltic 8” (NB8) este un format regional de cooperare, care întrunește opt state: Lituania, Danemarca, Estonia, Finlanda, Islanda, Letonia, Norvegia și Suedia. În arealul competențelor forului intră problemele regionale și internaționale de actualitate.


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *