VIDEO. Cinci bărbați din UTA Găgăuzia, reținuți în flagrant delict la Chișinău: Au jefuit cel puțin zece apartamente
Cinci bărbați cu vârstele cuprinse între 33 și 58 de ani, originari din UTA Găgăuzia, au fost reținuți în flagrant delict la Chișinău, fiind suspectați în cel puțin zece cazuri de furturi din apartamente, scrie Ziarul Național.
Ofițerii de investigație ai Poliției capitalei, cu suportul mascaților de la BDSP „Fulger” și sub conducerea procurorului Procuraturii mun. Chișinău, Oficiul Botanica, au documentat activitatea grupului timp de aproape o lună.
Aceștia ar fi acționat pe parcursul lunilor octombrie – noiembrie curent, numai pe timp de noapte.
Suspecții identificau locuințele și le urmăreau câteva zile, iar când proprietarii erau lipsă, intrau prin forțarea geamurilor din termopan și sustrăgeau bani, bijuterii, telefoane mobile, laptopuri și alte bunuri de preț.
Prejudiciul material cauzat proprietarilor de locuințe se ridică la 700 000 de lei.
În urma perchezițiilor efectuate în automobilele, la domiciliile și în garajul ce aparține unuia dintre figuranți, polițiștii au depistat și ridicat mai multe bunuri materiale proveniența cărora nu au putut-o demonstra.
Bărbații, anterior judecați pentru infracțiuni analogice, au fost plasați în arest pentru 30 de zile și riscă închisoare pe un termen de la 7 la 12 ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!