ROMÂNIA

VIDEO. Dezastru în Oradea după furtuna violentă de marți seara: Acoperișuri, indicatoare rutiere, arbori și stâlpi smulși de vânt în tot orașul

Furtuna violentă de marți seara a produs un adevărat dezastru în Oradea, România, unde acoperișuri, indicatoare rutiere, arbori și stâlpi au fost smulși de vânt în tot orașul, parcul din centru a fost devastat, mai multe alei au fost distruse. Echipele de intervenție lucrează și miercuri pentru eliberarea străzilor.

Primăria Oradea a anunțat, miercuri, că, în urma furtunii extrem de puternice de ieri (cod roșu), cu intensități ale vântului de până la 100 km/oră, traficul a fost blocat pe numeroase artere, mulți copaci fiind scoși din rădăcini. Se acționează în continuare pentru degajarea căilor publice auto și pietonale. va urma curățarea parcurilor și a celorlalte spații publice din oraș afectate de furtuna devastatoare. De asemenea, se va înlocui mobilierul urban, precum și toate indicatoarele rutiere distruse de vijelie. Totodată, Primăria municipiului Oradea face apel către cetățeni să se implice, în limita posibilităților, în acțiuni de curățenie în zonele în care locuiesc, contribuind în acest mod la revenirea la starea de normalitate, relatează G4media.

Menționăm că tot orașul a fost afectat de distrugeri în urma furtunii fără precedent.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *