Social

VIDEO. Doi bărbați suspectați de omor, reținuți de polițiștii din Strășeni

Joi seara, în jurul orei 23:00, polițiștii au fost sesizați despre comiterea unui omor în localitatea Recea. Imediat la fața locului s-a deplasat grupa operativă, care a stabilit că doi bărbați cu vârstele de 30 și 32 de ani au mers în ospeție la un cunoscut de 37 de ani din Recea, transmite Punctul.md.

După ce împreună au consumat băuturi alcoolice, între aceștia s-a iscat un conflict, în timpul căruia cei doi i-au aplicat mai multe lovituri gazdei cu mâinile și picioarele, după care au luat un cuțit aplicându-i o lovitură în regiunea capului, în consecință victima decedând pe loc.  

Ambii suspecți se aflau în stare de ebrietate cu grad avansat, având antecedente penale.  

Ulterior, pe caz a fost inițiat un proces penal pentru omor intenționat, cei doi fiind reținuți pe un termen de 72 de ore. 

Suspectul de 30 de ani a fost imobilizat și reținut cu ajutorul angajaților BPDS „Fulger”, după ce a fugit de la locul comiterii infracțiunii și se ascundea la domiciliul său în podul casei, opunând rezistență și manifestând un comportament agresiv. 

Pentru fapta comisă, persoana care se face vinovată de comiterea faptei riscă închisoare de la 15 la 20 ani sau detențiune pe viață.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *