VIDEO. Doi polițiști din Edineț făceu business cu droguri. Oamenii în uniforme, reținuți în plină stradă
Doi angajați ai Inspectoratului de Poliție Edineț, cumnat și cumnată, dar și fratele unuia dintre ei, sunt implicați într-o schemă de trafic de droguri în valoare de 250 000 de lei, despre care a anunțat IGP acum două săptămâni. Cei trei comercializau marijuana pe teritoriul raionului Edineț și Briceni. Procurorul face trimitere la secretul anchetei, iar șeful IP Edineț susțin că unul dintre ei s-ar fi concediat înainte de a fi reținut, chiar dacă în timpul reținerii acesta purta uniforma de polițist, scrie Pulsmedia.md și Nordnews.
Este vorba despre o cauză penală pornită în data de 13 ianuarie curent de către ofițerii din cadrul IP Briceni și cei de la Direcția Nord a Inspectoratului Național de Investigații al IGP, pe faptul circulației ilegale a drogurilor, etnobotanicilor sau analogilor acestora.
Ulterior, după o investigație complexă, de aproximativ 5 luni, oamenii legii au dat peste cap activitatea grupului criminal organizat, doi dintre care s-au dovedit a fi doi angajați ai IP Edineț.
Cei vizați ar fi polițistul Dan T., în vârstă de 23 de ani, originar din Cepeleuți, fratele său Cristian T. în vârstă de 28 de ani și soția acestuia, la fel angajată a IP Edineț, Olga T., care ar avea statut de bănuit în dosar.
Dan T. a fost reținut de către colegii săi, la data de 28 aprilie curent, în timp ce se deplasa în uniforma de serviciu, în automobilul său de model Volkswagen cu plăcuțe de înmatriculare de Bulgaria și avea ca pasager un tânăr de 22 de ani, la fel originar din Cepeleuți, Edineț.
În mașină, oamenii legii au depistat un pachet de politien în care se afla o substanță verde uscată mărunțita asemănătoare cu marijuana.
În aceeași zi, ofițerii IP Briceni și cei de la INI Nord au descins cu percheziții în apartamentul fratelui lui Dan T., care locuiește împreună cu polițista Olga T., din orașul Edineț, unde la fel au fost depistate cantități de marijuana.
Potrivit comunicatului remis de IGP, la data de 2 mai, după desfășurarea operațiunii, în urma perchezițiilor autorizate în acest caz, a fost depistată marijuana în valoare de 250 000 de lei, cartele SIM, telefoane mobile, dar și ustensile pentru consumul de droguri.
Cei doi frați au fost escortați la IP Briceni, unde au fost reținuți pentru 72 de ore, iar ulterior au primit mandate de arest, unul 30 de zile, altul 20 de zile, iar polițista este cercetată în stare de libertate.
Solicitat telefonic, Ion Gherman, procurorul care gestionează cazul a evitat să discute despre acest caz făcând trimitere la secretul anchetei, dar nici nu a vrut să comunice dacă a solicitat conducerii IP Edineț suspendarea din funcție pe perioada anchetei a celor doi polițiști implicați într-un dosar pentru trafic de droguri.
Nici șeful IP Edineț, Anatolie Gonța, nu a fost mai generos în a oferi detalii despre acest caz.
Gonța ne-a sugerat să adresăm toate întrebările către procurori și a menționat că polițistul Dan T. s-ar fi concediat din cadrul IP Edineț, înainte de a fi reținut, asta chiar dacă din imaginile din timpul reținerii se vede că Dan T. era în uniforma de polițist, iar în comunicatul IGP se menționează că șoferul Volkswagen-ului era un „angajat cu statut special”.
Șeful IP Edineț a refuzat să comenteze și situația subalternei sale, Olga T., în apartamentul căreia s-au găsit droguri, dar susține că nu mai sunt angajați ai IP Edineț care ar fi implicați în scheme de trafic de droguri.