Social

VIDEO. Droguri în valoare de 2,5 milioane de lei, ridicate de oamenii legii. Un bărbat, reținut pentru 72 de ore

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Ciocana, sub conducerea Procuraturii municipiului Chișinău-Oficiul Ciocana, au demascat activitatea infracțională a unui bărbat cu vârsta de 29 de ani din Chișinău, specializat în comercializarea online a diferitor tipuri de droguri.

Ca urmare a măsurilor speciale de investigaţie și acţiunilor de urmărire penală efectuate timp de trei luni, polițiștii au stabilit că drogurile erau procurate prin intermediul aplicației „Telegram”, iar altele de către consumatorii finali şi diferiţi intermediari prin metoda tranzacţiilor prin reţelele de plăţi electronice.

Banii erau transmiși pe conturile sistemului de plăţi electronice, apoi transferaţi pe alte conturi curente înregistrate după diferite bănci care activează pe teritoriul Republicii Moldova.

Astfel, în rezultatul percheziției la domiciliul suspectului, polițiștii au depistat și ridicat aproximativ 1050 grame de Mefedron, 955 grame de MDMA, peste 194 grame de amfetamină, marijuana, 229 pastile Superman și 60 de grame de pastile cu efect psihedelic. 

Valoarea totală a drogurilor ridicate constituie 2.500.000 de lei.

Menționăm că suspectul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în arest preventiv pe un termen de 30 zile.

De asemenea, în continuare se întreprind măsuri speciale de investigaţie şi acţiuni de urmărire penală, în scopul stabilirii altor persoane complici la săvârşirea infracţiunii.

Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă închisoare de la 7 la 15 ani.


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *