VIDEO/ Dumitru Robu ar fi fost surprins luând mită pentru a-l scăpa pe un funcţionar de închisoare
UPDATE: Dumitru Robu a confirmat autenticitatea imaginilor video, însă susţine că nu a fost vorba despre luare de mită, ci despre vânzarea unui automobil, care aparţinea cumnatului său şi care i-a încredinţat vânzarea autovehiculului pe motiv că se afla peste hotare.
Joi dimineaţă, pe adresa redacţiilor de presă a fost trimis un material video, în care Dumitru Rubu este surprins luând o presupusă mită pentru a influenţa soluţionarea unui dosar de pretinsă corupţie a unui funcţionar, documentat de Procuratura Anticorupţie (PA), în perioada când Dumitru Robu deţinea funcţia de adjunct al Procuraturii Chişinău.
În rezultatul acestei actiuni, funcţionarul respectiv ar fi fost achitat. Deocamdată, Dumitru Robu nu a reacţionat la imaginile video apărute în spaţiul public în care este vizat.
Precizăm că, pe 6 octombrie 2021, preşedintele Maia Sandu a semnat decretul de numire a lui Dumitru Robu în funcţia de procuror general interimar, după ce Consiliul Superior al Procurorilor l-a propus pe acesta pentru funcţia respectivă, în contextul suspendării lui Alexandru Stoianoglo din funcţia de procuror general.
Anterior, în perioada guvernării PSRM-ACUM, Robu a mai deţinut funcţia de şef interimar al Procuraturii Generale. Dumitru Robu a devenit cunoscut opiniei publice după ce a instrumentat dosarul penal deschis pe numele ex-primarului de Chişinău Dorin Chirtoacă, în cazul parcărilor cu plată din Capitală.
De menţionat că fostul primar, Dorin Chirtoacă a venit la şedinţa Consiliului Superior al Procurorilor miercuri, 6 octombrie, pentru a aduce argumentele de rigoare de ce candidaţii selectaţi de CSP pentru funcţia de procuror general interimar, Victoria Furtună şi Dumitru Robu, nu sunt potriviţi pe această funcţie.
Se întâmpla în contextul în care procurorul general, Alexandru Stoianoglo, a fost reţinut după care suspendat din funcţie.
Dorin Chirtoacă a lansat o serie de atacuri la adresa celor doi, accentuând că ambii au fost implicaţi în deschiderea dosarelor penale la comandă pe numele lui, la indicaţiile fostului şef al Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari.
„Ăştia nu sunt procurori. Ăştia-s hoţi, ăştia-s bandiţi, ăştia-s teroriştii din Procuratură. Trebuie daţi afară, dar nu promovaţi în funcţii în Procuratură”, a declarat Dorin Chirtoacă, la şedinţa CSP, în care Dumitru Robu, totuşi, a fost propus preşedintelui Maia Sandu pentru numirea în funcţia de procuror general interimar, în pofida acuzaţiilor aduse de către Chirtoacă.
Amintim că procurorul general, Alexandru Stoianoglo a fost suspendat din funcţie marţi, 5 octombrie, după ce pe numele lui a fost pornită urmărirea penală de către procurorul Anticorupţie, Victor Furtună, care a fost împuternicit de Consiliul Superior al Procurorilor să examineze aspectele invocate de deputatul PAS Lilian Carp cu privire la activitatea şefului Procuraturii.
Locul lui Stoianoglo a fost luat de Dumitru Robu. Iar la scurt timp, Stoianoglo a fost reţinut de ofiţerii SIS, iar la sediul Procuraturii au avut loc percheziţii.
Actualmente, Alexandru Stoianoglo se află în arest la domiciliu, după ce i-au fost deschise mai multe dosare penale, în contextul tentativelor noii guvernări de a preluat controlul asupra Procuraturii generale. Stoianoglo se declară nevinovat. Dee asemenea, el susţine că este vorba despre un dosar politic, deschis la comanda preşedintelui Maia Sandu, pe motiv că partidul ei, PAS, ar dori să acapareze toată puterea în stat.
Stoianoglo a spus că nu există probe ce l-ar putea băga după gratii, subliniind că este gata oricând să-şi demonstreze nevinovăţia. La scurt timp după reţinerea lui Stoianoglo a fost reţinut şi adjunctul lui, Ruslan Popa, într-un dosar penal deschis pentru îmbogăţire ilicită.
Sursa: adevarul.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!